Moş Nicolae. Sau Niculaie!

Pe vremuri, Moş Nicolae însemna în primul rând portocale, banane, dulciuri. Adică tot ceea ce nu pupai în fiecare zi. Apoi câte un joc, o carte, o jucărie mai micuţă. Ştiam doar că urmează să vină Moş Crăciun, ăla cu bagajul baban!
Am prins vremurile în care bananele şi portocalele erau într-adevăr fruncte exotice. Le prindeai de câteva ori pe an la Alimentara de la Castor, un pic mai sus de Găgeni 88. Acolo era un Complex ce cuprindea, pe lângă Alimentară, un aprozar, o librărie şi, fireşte, o frizerie şi o coafură. Bananele veneau la Alimentara de la Castor, ca de altfel peste tot în România, sub formă necoaptă. Adică verzi! Mama le punea într-un sac cu mălai, cică doar aşa ajungeau la maturitate. Portocalele erau portocale! Astea ori sunt coapte, ori nu. Bananele şi portocolele de azi nu au nimic în comun cu cele de pe vremea copilăriei mele. Alea, de atunci, aveau un gust … nu ştiu cum să zic, extraordinar.Acum, copiii au rodii, ananas, kiwi, pomelo, avocado, etc, etc! Mergi în supermarket şi găseşti tot ceea ce vrei, dar mai ales ce nu vrei. Important e să ai caşcaval! Că degeaba te roagă copilul să-i cumperi cutare sau cutare fruct, dacă n-ai gloanţe, vorba lui Magiun Barbu, prietenul meu.
“Tati, zi-ne, dar serios, tu îi dai bani lui Moş Nicolae să ne cumpere cadouri?”, mă întreba Larisa în seara asta. Le-am zis eu odată că Moşii ăştia, Nicolae şi nea Crăciun, aduc cadouri copiilor şi în funcţie de ce bani au părinţii. Astfel şi-au explicat şi fetele mele de ce Vasilică de la etajul 8, ai cărui părinţi sunt nişte oameni extrem de modeşti, primeşte mai puţine cadouri, iar Ana a lui doctoru’  are cam tot ce şi-ar dori un copil în materie de jucării.
Ana Larisa şi Maria Alexandra şi-au dorit enorm să-l întâmpine pe Moş Nicolae în Mexic, alături de mine. Pentru subsemnatul, gestul lor e cel mai frumos cadou pe care putea să mi-l aducă Moş Nicolae.
Am ajuns acasă pe la 8 seara, după care le-am propus să dăm o fugă până la Auchan, ca să ne distrăm în haosul de acolo! N-am greşit. Pe ultima sută de metri, sute de “Moşi” făceau ultimele cumpărărturi călcându-se pe picioare. O femeie avea într-un coş o mulţime de jocuri. “Tati, femeia aia ori are mulţi copii, ori e, probabil, învăţătoare”, îmi şopteşte Alexandra. Luăm nişte floricele, un salam de Sibiu ca să avem mâine dimineaţă, o apă minerală pentru şpriţul lui Moş Nicolae, un caşcaval de Ibăneşti, tot pentru dimineaţă, aşa ca să nu uităm de rădăcinile materne, două sucuri la cutie şi demarăm.
Mă pregătesc de meci. Trebuie să ţin LIVE-ul la Manchester United – CFR Cluj. Începe la 21.45. La ora aia fetele dorm, îmi zic. Mai e însă până atunci. Fetele mănâncă floricele şi se uită la un film. Eu mai am de lucru, pe ici, pe colo. “Tati, te rugăm noi, pleacă de acolo, măcar zece minute, şi vei vedea că vine Moş Nicolae. Aşa a fost şi anul trecut, ai uitat? Eu zic că vine mai devreme ca să ne bucurăm de cadouri, că mâine dimineaţă fugim la şcoală”, mă ceartă Larisa.
Fetele lui tata şi-au curăţat ghetele şi le-au pus pe un ziar. Nici nu ştiu care sunt ale Alexandrei şi care ale Larisei. Să le întreb? Nu se cade!
Mă trag la televizor. Bocănaciu comentează în ritm sud-american meciul România – Islanda, de la Europenele de handbal. Fetele noastre se chinuie cu amatoarele alea… “Eu m-aş uita, nu mai am răbdare”, zice Larisa. “Pot, tati?”, întreabă ea. “Treaba ta, uită-te”, zic. Larisa sare din pat, deschide uşa aşa-zisului dormitor şi strigă: “A venit Moş Nicolae!”.
Pe ghetuţele lor noi, Larisa şi Alexandra îşi descoperă cadourile. Câte o păuşică, câte o carte (un dicţionar de sinonime şi un altul de antonime) şi dulciuri. Fără fructe, pentru că d’astea consumă zilnic. Sunt fericite! Alexandra îi propune Larisei să schimbe păpuşile. Sunt la fel, doar îmbrăcămintea diferă. Am impresia că Moş Nicolae a încurcat ghetele! Larisei, într-adevăr îi era destinată păpuşa îmbrăcată în roz, iar Alexandrei, care e mai băieţoasă, cea cu haine albastre! Apoi Larisa citeşte dedicaţia lui Moş Nicolae de pe dicţionar. Fireşte, şi acesta era a Alexandrei! Trecem peste micile încurcături şi ne bucurăm de moment. Pun mâna pe telefon şi o sună pe mama lor pentru a-i da de veste şi, în acelaşi timp, instrucţiuni despre cum se aşteaptă Moşul!
Fetele lui tata dorm. Mâine mergem la şcoală. Sunt atât de frumoase.
Mă gândesc la faptul că poate tatăl meu, Nicolae, de fapt Niculaie, mi le-a trimis în această noapte sfântă, când pe Găgeni 88, la apartamentul 10 în primii zece ani, apoi la apartamentul 17, după 1977, ziua Sfântului Nicolae era o zi specială. Bucurie, musafiri, telefonul care suna fără întrerupere, mulţumiri bunului Dumnezeu, fericire, banane şi portocale, normal, cam astea erau cele mai importante ingrediente ale unei astfel de sărbători!