Ultima mea experienţă culinară, Spaghetti Bolognese, specialitatea casei în Mexic, a însemnat un mare eşec. Am folosit materie primă ieftină, de la Auchan, pentru prima oară în lunga mea carieră de bucătar. Şi, tot pentru prima oară în viaţa mea, nu le pot mânca. Am dat-o în bară! Dezamăgirea e pe măsură. Am decis însă să păstrez spaghetele la congelator, pentru vremuri mai rele decât cele de acum.
Azi, cu puţinii bani pe care îi mai aveam în casă, m-am dus să plătesc cablul şi internetul. Mă tot somau bulangiii să plătesc. Cu ce mi-a mai rămas mi-am cumpărat nişte ficăţei de pui.
Tanti Frusina, nevasta lui nea Florian, mi-a zis cum să-i gătesc. Am mai spus-o, femeia asta e cea mai bună băcătăreasă din Mexic. M-am apucat de treabă încercând să urmez întocmai sfaturile Frusinei.
“Vecine, ce găteşti, tată”, mă abordează domnul Nelu, omul care acum mai bine de un an m-a propus pentru funcţia de preşedinte de bloc, iniţiativă rămasă la stadiul de proiect din cauza refuzului meu categoric. “Nişte ficăţei şi nişte cartofi, Nelule. Şi beau o ţuică”, îi răspund.
“Ce naiba bate aşa aiurea flacăra de la aragazul matale?”, întreabă Nelu venind până în pragul celulei. “Nu ştiu, tati. Să mă ia dracul. Când aveam GPL, ziceam că e din cauza lui. Acum am gaz adevărat şi tot degeaba, Crătiţile mele sunt toate negre. E dezastru”, mă plâng vecinului meu. “Ce faci mâine? Vin eu, dăm jos arzătoarele, le batem în cap şi o să vezi că nu mai arde aşa”, îmi zice domnul Nelu.
Ascult Europa FM la bătrânul meu radiocasetofon. Muzică, ştiri. La un moment dat, vine unul cu ştirile din sport. De fapt nu e decât o ştire, din care aflu că Mihai Stoica, ăla de lumea-i zice “Meme”, a scris o carte în puşcărie.
Cad instantaneu într-o stare, aşa, nedefinită. Nu mai înţeleg nimic. Cică “Meme” a scris despre Campionatul Mondial din Brazilia. Probabil, cum a fost văzut el din spatele gratiilor.
În capul meu, în mintea mea, în conştiinţa mea, se duc lupte grele. Revăd în câteva secunde o nişă a existenţei mele din ultimii ani, perioadă plină de reproşurile apropiaţilor care mă bat la cap să mă apuc de scris altfel decât pe blog. M-am apărat în tot acest timp spunând că treaba asta cu scrisul e una serioasă. Mi se dau contra-exemple. Nu mă interesează, deşi, de câte ori intru la Humanitas, la noi, la Auchan, dau cu nasul mai întâi în operele “marilor” scriitoare Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu.
Şi uite aşa, datorită lui “Meme” Stoica, îmi vin în minte câţiva “scriitori” contemporani, care şi-au pus între două coperţi inepţiile, cele 10-20 de articole scrise de-a lungul unor cariere îndoielnice, în care şpaga şi şmecheria au ţinut loc de insiraţie…
Ştirea asta de la Europa FM a avut darul să mă ambiţioneze. În timp ce am grijă ca ficăţeii să se rumenească în tigaie aşa cum trebuie, cum mi-a spus tanti Frusina, îmi fac o promisiune. Ca după ce termin de gătit, să mă apuc de scris. Să văd ce iese, că, slavă Domnului, subiecte am.
Doi dintre oamenii care m-au încurajat şi mi-au fost mereu aproape în ultimii ani, Sorin Breazu şi Andrei Crăciun, vor fi oamenii care vor avea acces în primă fază de la “elucubraţiile” mele. Dacă ei vor spune că sunt o panaramă, mă voi opri.
Mulţumesc, aşadar, “Meme Stoica”! Mi-ai deschis un nou orizont. Şi nu sunt ironic atunci când spun asta.