Mi-am dorit enorm să ajung la Montreal, la meciul lui Lucian Bute cu Brian Magee, nord-irlandezul, ăla despre care toată presa română spunea că e irlandez (dar ce mai contează).
La un moment dat, o fată de la publicitate, de la noi, mi-a zis că s-ar putea să facă rost de biletul de avion. Reuşisem să pun de-o parte vreo 200 de euro, alţi 300 îi împrumutasem, socotelile erau făcute să zic aşa. N-am primit nici până în ziua de azi un răspuns de la fata de la publicitate.
Aşa că n-am mai ajuns în Canada. Sincer, chiar mi-am dorit să merg. Îmi făcusem planuri mari, îmi întocmisem o listă de subiecte. vorbisem pe mess cu Marius Calalb, fostul meu vecin de pe Găgeni 88 din Ploieşti, acum stabilit în SUA, la Cleveland, să vină şi el.
În căutare de sponosri am dat şi câteva telefoane. M-am rugat de unul de altul, dar am fost luat la mişto sau refuzat. Aşa că am rămas acasă, unde am vrut să mă autopropun să comentez meciul la B1 TV. Nicio şansă, chiar dacă gala lui Jo Jo Dan, de la Giuleşti, de anul trecut, transmisă tot de B1 TV şi comentată de mine şi de Fetecău, a ieşit foarte bine.
În presa de astăzi dacă nu ai o relaţie, eşti halit. Eşti un nimeni. Ce contează că ai un magazin de actualitate pugilistică săptămânal? Ce contează că ai vorbit timp de 45 de minute, la telefon, cu celebrul Don King? Ce contează că…
Singurul care a vrut să mă ajute cu o sponsorizare a fost Ciprian Cristescu, prietenul meu. L-am refuzat categoric, însă. Apoi, cu o săptămână înaintea galei de la Montreal apăruse o altă promisune de la Dragoş Corcoveanu, de la skandenberg.
Poate data viitoare, atunci când se va bate din nou peste Ocean, voi avea ocazia să merg la un meci al lui Lucian Bute. Până una alta, victoria lui Bute m-a dus la TVR, apoi la B1 TV, unde n-ar fi trebuit să merg. Dar, ce mai contează.