Am fost la mai toate meciurile echipe naționale din ultimii 30 de ani. La cele de pe teren propriu, se-nțelege. Am fost însă și în deplasare.
Ce frumos era până acum vreo 10-12 ani. Naționala României încă mai trezea patriotismul din românul de rând, ăla majoritar, educat, plătitor de taxe și de impozite, care agonisea adesea nu pentru concediu, ci pentru a fi prezent alături de o echipa de club favorită sau alături de echipa națională pe cine știe ce coclauri sau pe cine știe ce arenă pricopsită din lumea civilizată.
Văzusem pe viu naționala României cu mult înainte de prima mea vizită pe Stadionul „23 August”, despre care am mai povestit, vizită ce s-a săvârșit într-o frumoasă zi de 1 mai 1985. O văzusem într-un meci amical pe stadionul „Petrolul”. Nu mai țin minte cu cine a jucat.
Am cunoscut generații întregi de suporteri ai echipei naționale. Despre unii chiar am scris, mai târziu, când am devenit, dintr-un accident al istoriei, jurnalist.
Atmosfera din jurul echipei naționale s-a stricat în momentul în care galeriile, mai ales cele ale echipelor bucureștene, au început să fie dominate de indivizi dubioși, certați cu legea, ținuți în brațe de conducători de cluburi certați și ei cu legea, pentru care galeriile erau adevărate trupe de comando, din păcate pentru ei, cu efect de bumerang uneori.
Îmi amintesc despre un episod petrecut în Slovenia, la Celje. 2 iunie 2007. Preliminariile Campionatului European de fotbal din 2008, din Elveția și din Austria. Abia revenisem la Evenimentul zilei, după câțiva ani de bejenie. Meciul se terminase. România lui nea Victor Pițurcă bătuse cu 2-1, goluri Tamaș și Nicoliță. Tamaș, tati! Cred că fuseseră și vreo 2.000 de români la meciul de pe micuța arenă din Celje. Oamenii îmbinaseră utilul cu plăcutul. Însoțiseră naționala României și vizitaseră cea mai frumoasă și mai civilizată țară din Balcani.
În apropierea vestiarelor m-am revăzut cu mama lui Cristi Chivu. Ne știam demult, de când făceam deplasări la meciurile Reșiței în Divizia A. Cristi era junior atunci, un necunoscut. „Adi, acesta a fost ultimul meci al naționalei pe care l-am urmărit din galerie. În viața mea nu am auzit atât de multe cuvinte urâte și nu am văzut un comportament atât de agresiv… Păcat… Păcat în primul rând pentru că cei mai mulți dintre cei care însoțesc echipa națională sunt oameni normali. Sunt însă câțiva care vin doar să strice. Te rog să nu bagi la ziar asta”, mi-a spus dezamăgită mama lui Cristi Chivu. N-am băgat la ziar nimic. Nimic din ceea ce îmi spusese femeia.
Cred că acolo la Celje s-a dat startul mitocanizării atmosferei din jurul echipei naționale la nivel de suporteri. Apogeul, tot din punctul meu de vedere, l-a reprezentat ultima confruntare dintre Ungaria și România, de la Budapesta, din 4 septembrie 2015, când „fanii” tricolorilor s-au bătut între ei. Am plâns atunci de ciudă. Mă uitam în jurul meu cum râdeau ungurii de noi…
Meciurile naționalei României au devenit în ultima vreme doar prilej al unora de a scoate în față mizeria din societatea românească, frustrările de zi cu zi. Naționala României a ajuns să joace fără spectatori…
Am fost crainic la meciul România – Muntenegru, de la Ploiești, din această toamnă, disputat cu tribunele goale. E sinistru, tati… Vă spun eu.
Am fost la meciul cu Serbia, de pe Arena Națională. Plină ochi, cu oameni de calitate, veniți, pentru că și ora o permitea, însoțiți de copii, de toate vârstele. „Mergem la meci, pentru copii e prima oară, apoi intrăm în Mall să le luăm hăinuțe și rechizite, iar până la noapte ajungem la Sighișoara”, am auzit în jurul meu. Parcă îl auzeam pe tata șoptindu-mi la ureche: „Băiete, după meciul naționalei, în drum spre gară ne oprim să luăm și noi o bucată de salam, o brânză, ceva, poate nu ne cer ăștia buletinul, că doar arătăm a bucureșteni”.
Pe lângă cei mulți și pașnici și civilizați, în tribunele Arenei Naționale au venit din păcate şi ca de obicei în ultimii ani „spărgătorii de civilizație”. Răfuieli istorice ieftine cu Federația Română de Fotbal și cu vecinii de la Nord… Lumea întreagă ne etichetează iarăși ca primitivi, țigani, needucați, proști, inadaptabili… Și nu e așa, tati, o știm toți.
Ce e de făcut? Ar trebui izloaţi, blamaţi, arătaţi cu degetul, fluieraţi în momentul în care încep să bată câmpii, excluşi din rândurile civilizaţiei. Asta, aşa, la comun. În mod normal, la prima înjurătură, ar trebui scoşi din stadion, tati. Cine să o facă, însă?
Jalnic, tati…
Naționala România va juca din nou cu tribunele goale…