N-am avut prea multa inspiraţie în ultima vreme. E adevărat, Evenimentul zilei şi Sport 1 îmi mănâncă cea mai mare parte a timpului. Apoi copiii, treburile casnice. Vin seara, îmi propun să scriu, dar entuziasmul îmi dispare brusc. Iar în aceste condiţii prefer să nu mai scriu. Mărturisesc faptul că uneori, trăiesc prin acest blog. Dar nu la modul Tolontan sau, ma rog, altcineva, exemplul ăsta mi-a venit, aşa, din întâmplare. La mine nu e vorba de bani, de publicitate. Apropo, am primit la un moment dat publicitate, dar cum acest blog e o versiune veche de wordpress, n-am putut aplica spoturile cu pricina. Prietenul Dragoş Trestioreanu ştie mai bine, administratorul său chiar mi-a dat o mână de ajutor, şi, în cele din urmă, m-a sfătuit să fac un alt blog. Eu îl prefer însă, în continuare, pe acesta. Să revenim! Spuneam că trăiesc uneori prin acest blog. Sau, pentru acest blog. Uneori. E o alternativă la cotidian. Un refugiu în care îmi regăsesc gândurile bune, prietenii adevăraţi, liniştea. E mare lucru să vezi că şi atunci când nu postezi nimic, din motivele amintite mai devreme, lumea vizitează modestul meu blog. Unii accidental, alţii din obişnuinţă. Mă bucur oricum.
Aş fi vrut să scriu în ultima perioadă de gerul care a cuprins România, excelent motiv de diversiune pentru putere, în cârdăşie cu televiziunile şi ziarele. Aş fi vrut să scriu despre Adunarea Generală a FRF, care mi-a amintit de Congresul al XIV-lea al PCR. Aş fi vrut să scriu despre doamna Anişoara, care îşi aniversează în somn, de vreo 40 de minute, ziua de naştere. În cinstea tuturor acestor evenimente beau chiar acum, de unul singur, un şpriţ.
in fiecare an ma confrunt cu o nostalgie de ianuarie, poate pentru ca Sarbatorile s-au dus, sau poate pentru ca primavara este inca departe si uite asa in fiecare an mi-ar placea sa nu existe o luna ianuarie, asa cum nu imi place sa existe o zi de luni. Sa iti spun un secret si pentru mine acest blog e un refugiu, e ca si cum dupa o zi incarcata si plina, ma asez si eu, imi trag rasuflarea si stau la povesti cu un vechi prieten cu care depan amintiri. M-a impresionat comentariul pe care l-a facut sora ta Lea si sper ca nu te intristez cind spun ca sunt convinsa ca parintii vostri (pe care candva i-am cunoscut) de acolo de Sus se mandresc cu voi.
Eu mi-am facut o obisnuinta din a va vizita blogul zilnic…asa ca sper sa nu renuntati prea curand la el!
Cat despte ianuarie, mi se pare o luna inutila. Toata lumea e-n criza de bani dupa sarbatori si duce lipsa concediului. Plus ca e frig afara si totul pare mai cenusiu…