A mai rămas o zi până la plecare spre Noua Zeelandă. Azi am avut surpriza să fiu sunat chiar de la locul faptei de un român de-al nostru, care a auzit el că vine Adi Dobre la Cupa Mondială. Omul, din Sibiu, pe numele său Marius Chirilă, a sunat pe banii lui ca să mă asigure de tot sprijinul acolo, în Noua Zeelandă atât cât va putea să mi-l acorde. Ăsta e un gest de care sunt capabili doar românii din diaspora şi foarte puţini de cei din ţară.
Până una alta, citesc faptul că românii din Noua Zeelandă le-au făcut o primire pe cinste stejarilor, care, între o recepţie, un şpriţ şi o ieşire la biserică, îşi mai fac timp şi de un antrenament!
Am intrat pe blog de câteva minute şi am constatat că am greşit titlul la postul anterior. Ăla cu “Galaţiul”. Scrisesem “Galaţi, acolo unde se-avântă vulturii”, dar de fapt dorisem să scriu “Galaţi, acolo unde nu se avântă vulturii”! Cred că eram prea obosit. Nici acum nu sunt mai breaz. E ora 2:30, adică 13:30 la Invercargill, acolo unde voi ajunge vineri! Am terminat de scris două materiale pe care le-am lăsat colegilor ca să le aibă pentru avancronici. La care se va adăuga marfa proaspătă de la faţa locului.
Şi asta în condiţiile în care ziarul nu mi-a dat nimic. Nici măcar “Drum bun” nu mi-au urat oamenii. Aşadar, muncă patriotică. Dar nu mă supăr şi nici nu mă plâng, aşa cum ar crede unii. E doar o chestiune de noanţă.
Astă seară, am ieşit cu fetele şi cu doamna Anişoara prin Militari. Pe la Dechatlon, acolo de unde fetele ies transpirate şi totodată supărate că nu le cumpărăm mănuşi de box, ghete de fotbal, biciclete, trotinete (ordinea e una absolut întâmplătoare), pe la C&A. Pe la toate de fapt.
Am luat şi ceva de haleală, iar fetele, care rar îşi petrec timpul liber cu ambii părinţi, au fost deosebit de fericite, decretând cina drept una romantică. Mânca-le-ar tata pe ele. De dimineaţă am fost la şcoală. Au făcut cunoştinţă cu domnul director. S-au fâstâcit de abia şi-au adus aminte cum le cheamă. Am trecut şi pe la soră-mea, Lea, aşa cum am promis.
Care a uitat să ne facă o cafea, deşi ne-a promis, mie şi cumnatului meu, Darius, soţul ei legitim, iar la câteva ore după episod m-a sunat să-mi spună că scleroza e în floare la persoanele tinere!
Cu Cipic nu m-am văzut. Ne vom intersecta însă mâine, adică azi, spre seară, pe “23 August”. El m-a rezolvat de un bilet la România – Franţa. De fapt la inaugurarea stadionului.
Era gata-gata să nu merg. Tocmai eu, care fusesem cu toate fetele, inclusiv cu doamna Anişoara, la ultimul meci al României pe “23 August”, blatul ăla cu Albania? Voi sta la o peluză, acolo mi-a găsit Cipic bilet. Nu contează.
Bagajul e tot în mijlocul sufrageriei. Nu îmi vine să-l fac. Doamna Anişoara nu s-a mai opărit. Îşi dă seama prin ceea ce trec înaintea unor astfel de deplasări, chiar dacă nu îi pasă prea tare. I-am promis şi ei şi fetelor că vom merge toţi, peste ceva vreme, în Noua Zeelandă. Sper să mă ţin de cuvânt.
Au mai rămas puţin peste 24 de ore până când voi pleca. Promit să scriu pe blog despre Odiseea mea la capătul lumii. Doar să pot să o fac cu regularitate.
Mai scriu o dată din România, la noapte, după România – Franţa. De fapt, după inaugurarea noului “23 August”.