Noua Zeelandă. Încă un pic şi ajungem acasă. Istanbul şi Nevena.

Zburăm tot cu Emirates până la “Stanbul”. De această dată nu mai e A380, ci un 777 parcă, un Boeing. Stau alături de două australience, trecute de prima tinereţe, dar simpatice. Cele două merg la Istanbul, acolo de unde îşi vor începe vacanţa, o vacanţă care înseamnă Istanbul, vapor, Cipru, Creta, Grecia! Şi toate astea pentru doar vreo 5.000 de dolari!
Le vorbesc despre România şi despre frumuseţile ei. Se uită ciudat la mine. Auziseră altceva despre România.
Pilotul ne anunţă cât avem de zburat şi, aşa cum e obiceiul pe Emirates, suntem informaţi despre structura lingvistică a echipajului. Nu avem români. Aud că avem un sârb sau poate o sârboaică. Asta e, ce mai contează.
Fetele şi băieţii din echipaj vin mai întâi cu băutura. O stewardesă, jur, nu mint, cea mai frumoasă dintre cele aflate în avion, se ocupă de zona în care mă aflu şi eu. Mă uit pe ecuson. “Nevena”, scrie cu majuscule numele ei.
Se apropie de mine şi mă întreabă ce doresc de băut. În limba engleză. “Zdravo! Kako ste (Salut! ce facI?), îi zic în sârbă. Nevena face ochii mari şi începe să turuie în sârbeşte. Nu mai înţelegeam nimic. Îi spun că sunt bulgar, cu rădăcini descoperite prin Macedonia, iar sârba mea se rezumă la câteva cuvinte. Nu e dezamăgită, iar când aude că mă cheamă Dobre face ochii mari. Rămâne uimită totuşi când îi mai spun câteva cuvinte în sârbeşte. Cuvinte învăţate de la Florin Ruse, bulgar de-al meu, dar pe care n-am să-l înţeleg niciodată de ce a trădat o prietenie pentru… nici nu mai contează pentru ce. Chiar mă apucă dorul de vremurile când umblam cu Florin toată Iugoslavia în lung şi-n lat… Dar nu mai contează.
Nevena mă asigură de toată grija ei. Trece din când în când pe la mine şi îmi spune într-o engleză amestecată cu sârbeşte: “For Mister Dobre, one whisky and Pepsi”!.
Ajungem la Istanbul. Australiencele, colegele de drum, mă asigură că vor da curs invitaţiei mele de a vizita României. Facem şi o poză, aşa, de despărţire.

Avem de aşteptat vreo 3-4 ore până când ne vom îmbarca pentru ultimul nostru zbor, Istanbul – Bucureşti. Din solidaritate, Cipic refuză să meargă la salonul rezervat celor cu bilete bussines ori first class şi stăm împreună la o bere. “Cipic, bem un Efes! E păcat, suntem la oamenii ăştia acasă, trebuie să-i onorăm”, îi zic.
Îmi place Efes-ul. Nu ştiu de ce nu a prins la România. Ţin minte că turcii au făcut o fabrică chiar la Ploieşti.
Rememorez cu Cipic aproape toate clipele petrecute împreună la capătul lumii. Râdem, batem palma, lăcrimez, doar sunt mai sensibil (!), ne mulţumim unul altuia. A fost fantastic.
Mai bem o bere. Şi încă una.
Îi dau mesaj doamnei Anişoara şă-i reamintesc să vină la aeroport să mă recupereze. O rog să aducă şi fetele. Îi argumentez că până şi Mariana şi-a călcat pe suflet şi vine să-l aştepte cu Ana pe Cipic. Doamna Anişoara mă face egoist, dar îmi zice că vine cu fetele!
În sala de aşteptare, trei românce, tinere şi gălăgiaose, ne introduc fără să dorească asta, în atmosferă. În avion se vorbeşte româneşte la greu. Pe scaunul de lângă mine, pe celălalt culoar însă, o doamnă se uită la mine şi îmi zice: “Adi Dobre, tu eşti?”. O recunosc, e fosta şefă a lui frate-miu, Edi, de la medicamente. Doamna Fântâneru. Vorbim tot drumul, până la Bucureşti.
După mai puţin de o oră ajungem pe Otopeni. O zăresc pe Mariana. O văd şi pe Ana. Uite-l şi pe Dragoş, prietenul nostru! Fetele lui tata întârzie. Mi-a comunicat doamna Anişoara. Noroc cu bagajele, care vin ultimele.
la ieşirea din vamă, o angajată a aeroportului ne opreşte. “Vă rog să vă opriţi, să stăm de vorbă”, zice ea. Mă uit consternat la ea. “Doamnă, ne scuzaţi. Venim de la capătul lumii. Nimic nu ne mai poate opri, credeţi-mă”, i-am zis. S-a uitat lung la mine şi a rămas blocată. Poate vroia să facă vreun sondaj de opinie, nu îmi dau seama. Am ieşit din vamă.
Larisa s-a ascuns după doamna Anişoara. Alexandra, mai curajoasă, a venit la mine. Niciodată nu le-am văzut astfel. De fapt, ncioidată n-am fost atât de mult şi de departe plecat.
Doamna Anişoara… Privirea ei m-a trezit din visul trăit în ultimele săptămâni. Mi-am dat seama că am ajuns la Bucureşti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *