Noua Zeelandă. Printre vulcani

Se doarme bine la Hilton, în Taupo! E a doua zi în inima maorilor. Plecăm spre Wai-O-Tapu. Lăcrămioara şi Remus ne-au povestit că acolo e un gheizer care erupe la nu ştiu ce oră, aşa că ne-am grăbit să vedem care e treaba. Lume multă. Cei mai mulţi dintre vizitatorii de la Wa-O-Tapu sunt suporteri ai naţionalei Franţei, echipă care sâmbătă va juca la Auckland cu Noua Zeelandă. Voi fi acolo, pe “Eden Park”! Sunt şi irlandezi. Echipa Irlandei locuieşte în acelaşi hotel cu noi, Hilton din Taupo!
Ajungem la gheizer, dar facem cale întoarsă la “bază” ca să cumpărăm bilete. Lume buluc. Oamenii stau cuminţi, ca la teatru, într-un amfiteatru în aer liber. Pe scenă e un mic “vulcan”, care scoate fum. Zici că fumează. La 10:10 apare un nene cu microfonul în mână şi începe să ne povestească despre gheizer, după care bagă nişte sulf în “vulcan”. Acesta se supără, începe să bolborosească, iar la şi 15 minute fix erupe. Aruncă apă caldă la câţiva metri înălţime. Vântul aduce apa peste spectatori. Apoi se opreşte. Plecăm nu foarte încântaţi.
Apoi vizităm parcul “Wai-O-Tapu”. Sunt imagini de vis, cu gheizere, cu lacuri de diverse culori. După o oră de alergat prin parc ne urcăm în maşină şi ne îndreptăm spre Rotorua. Citisem ceva despre “Waimango Volcanic Valley”. Ştiam că e undeva mai sus de Taupo, spre Rotorua, dar nu ştiam exact despre ce e vorba. Credeam că vom vedea din nou nori de aburi şi alte cratere.
Am virat la dreapta în ultimul moment. Mai mergem câţiva kilometri. Pa stânga şi pe dreapta drumului îngust sunt tot ferme. Am văzut chiar una de căprioare. Oamenii ăştia chiar au aşa ceva. Cresc astfel de animale de parcă acestea ar fi vaci. Îmi spunea un român din insula de sud că la abatorul la care lucrează se sacrifică inclusiv căprioare, crescute în captivitate. N-am crezut iniţial.
Am ajuns la Waimango. Este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Noua Zeelandă. După părerea mea, fireşte. E o atlfel de rezervaţie decât cele văzute anterior. Am urmat un traseu de câţiva kilometri, la finalul căruia ne-a aşteptat un autobuz. Nu ştiu ce am fi făcut fără el. Traseul a fost de senzaţie. Urcuşuri, coborâşuri, am mers printr-o junglă de ferigi, am admirat lacuri de o frumuseţe rară şi peisaje de basm. Mi-am amintit de Plitvice Jezera, din Croaţia, acolo unde am fost cu fetele în vară.
Ne-am grăbit apoi să ajungem la Rotorua. Cipic zicea ceva de o telegondolă. Am găsit-o cu destulă greutate, pentru că tipa de la Centrul de Informare din Rotorua a greşit punctele cardinale. Am urcat cu telecabina pe un munte, de unde am admirat panorama oraşului. În mijlocul lacului Rotorua se află Insula Mokoia, martoră, spune legenda, a uneia dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste a maorilor, cea dintre Hinemoa şi Tutanekai.
La ieşirea din Rotorua spre Taupo se află fosta cetate Te Puia. N-am mai avut timp să o vizităm. Am lăsat-o pe a doua zi.
Seara, în timp ce beam o bere la barul hotelului, iar Cipic dialoga cu un neo-zeelandez extrem de şarmant şi de simpatic (eu am zis că e actor, Cipic că e poponar), a sunat alarma de incendiu. Au venit pompierii şi ne-au evacuat, chipurile pentru un scurt circuit. E adevărat, mirosea a cabluri încinse, dar nu era nimic grav. Nici nu a fost. Cipic îmi zice: “Bagă repede un telefon la ziar. Spune-le că la hotelul în care locuieşte naţionala Irlandei a fost alarmă de incendiu. Nici ziariştii irlandezi nu ştiu de asta”. Am râs, dar a doua zi am trimis ştirea acasă, la Evz şi Sport Total FM.

2 thoughts on “Noua Zeelandă. Printre vulcani

  1. Momente nostalgice …Am avut si eu un sejur de 3 saptamani in iarna asta.E fabuloasa tara,oamenii,cultura, sistemul.Un sistem construit atat de simplu la prima vedere dar cu o profunzime inimaginabila.Si cum sa nu ti se para simplu cand nu ai altceva de facut decat sa iubesti natura,omul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *