Noul BMW X6

Noul BMW X6 a Noul BMW X6 b Noul BMW X6  c Noul BMW X6 d

Înarmat cu un design şi mai impresionant şi cu performanţe remarcabile, noul BMW X6 îşi consolidează poziţia de exponent principal al plăcerii exclusiviste a condusului.

Ajuns la cea de-a doua generaţie, modelul Sports Activity Coupé – care a înregistrat deja vânzări globale de aproape 250.000 de unităţi – se bucură de un statut special în rândul rivalilor gamei BMW X datorită alurii irezistibile, performanţelor remarcabile şi luxului inovator.

Noul model este pregătit de lansare pentru luna decembrie a acestui an. Gama de motoare disponibile (consum mediu mixt: 9,7-6,0 l/100 km; emisii CO2: 225–157 g/km) constă din propulsorul V8 de ultimă generaţie care dezvoltă 330 kW/450 CP pentru BMW X6 xDrive50i, un motor diesel cu şase cilindri dispuşi în linie care oferă 190 kW/258 CP pentru BMW X6 xDrive30d şi încă un agregat cu aceeaşi configuraţie, cu trei turbocompresoare – 280 kW/381 CP -, pentru BMW X6 M50d.

Pe lângă faptul că asigură performanţe semnificativ îmbunătăţite, noul BMW X6 beneficiază şi de o reducere cu până la 22% a consumului mediu mixt datorită tehnologiei BMW TwinPower Turbo, transmisiei sport Steptronic cu opt trepte (disponibilă standard), numeroaselor tehnologii BMW EfficientDynamics, optimizării ce a redus masa şi aerodinamicii îmbunătăţite.

În primăvara 2015, BMW X6 xDrive35i (225 kW/306 CP) şi BMW X6 xDrive40d (230 kW/313 CP) vor completa gama de modele.

Vârful gamei de motorizări pentru noul BMW X6 este propulsorul V8 pe benzină. Cea mai nouă versiune a motorului de 4,4 litri care echipează BMW X6 xDrive50i înregistrează o creştere a puterii maxime, în comparaţie cu predecesorul său, de 10% – la 330 kW/450 CP (+30 kW/43 CP) – şi, în acelaşi timp, beneficiază de o reducere a consumului mediu mixt 22%.

Gama de tehnologii BMW TwinPower Turbo cuprinde acum şi gestiune variabilă a supapelor VALVETRONIC, alături de cele două turbocompresoare şi injecţia directă High Precision, înzestrând motorul cu opt cilindri cu reacţie şi putere de tracţiune îmbunătăţite, dar şi cu o eficienţă superioară.

Cuplul maxim de 650 Nm (+50 Nm) este disponibil între 2000 şi 4500 rpm, iar noul BMW X6 xDrive50i sprintează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde – este mai rapid cu 0,6 secunde faţă de modelul anterior. Consumul de combustibil este de 9,7 l/100 km, iar emisiile CO2 variază între 225 şi 227 g/km (în ciclul de testare EU şi în funcţie de formatul pneurilor alese).

Un motor cu şase cilindri dispuşi în linie, care dezvoltă 225 kW/306 CP, va completa gama de propulsoare pe benzină din primăvara anului 2015, astfel că noul BMW X6 xDrive35i va sprinta de la 0 la 100 km/h în 6,4 secunde. Consumul mediu mixt în ciclul de testare EU va fi de 8,5-8,6 l/100 km, în timp ce emisiile CO2 vor varia între 198 şi 200 g/km (în ciclul de testare EU, în funcţie de pneurile alese).

Noul BMW X6 stabileşte noi standarde şi când este vorba de aerodinamică. Air Curtains, Air Breathers, fluxul optimizat de aer peste spate, deflectoarele de aer pe pasajele roţilor faţă, flapsurile pentru aerul de răcire (în funcţie de model) care pot fi închise active atât în secţiunea superioară, cât şi în cea inferioară a părţii frontale, precum şi numeroase alte detalii au permis reducerea coeficientului aerodinamic până la Cd 0,32 (BMW X6 xDrive30d).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *