Mondialul ăsta din Brazilia a fost ca o nuntă.
Lume multă, haos, bani, mulţi bani, lacrimi de bucurie, lacrimi de tristeţe, planuri de viitor. S-a furat chiar şi mireasa! Actul s-a petrecut, aşa cum e obiceiul, în miez de noapte, când mesenii nu sunt nici beţi, nici treji, ci doar cu chef de viaţă.
Cine a furat mireasa? Nu l-aţi văzut? Era un neamţ vânjos, care s-a pregătit toată viaţa doar pentru acest moment!
Prea puţini mai vorbesc în aceste zile de Mondialul din Brazilia. Cel puţin, nu la noi. Noi am dat-o pe alte alea. Păi, n-are românul subiecte?! Doamne, şi câte subiecte de bârfă mai are! De la avionul doborât în Ucraina, caz de care se ocupă exemplar Dan Diaconescu, proaspăt ras şi frezat, şi până la inepuizabilul subiect ce îl are personaj principal pe pe fratele lui nea Traian.
Mi-a plăcut Mondialul din Brazilia. Mi-a plăcut în primul rând pentru că s-au impus favoriţii mei, nemţii. Asta înseamnă că încă mă mai pricep la fenomen. Germania rămâne Germania, adică o naţiune care se menţine în prim plan respectându-şi până la capăt strategiile.
Mi-a mai plăcut, ca şi la alte ediţii, cele mai multe, prima parte a Mondialului din Brazilia, o primă parte care a fost de fapt, ca de obicei, o Revoluţie. O Revoluţie a celor care n-au nimic de pierdut, a celor care profită de ocazie să arate lumii că încă există, că încă mai au sânge în instalaţie, dacă nu în alte domenii, măcar în fotbal. Ăştia, însă, nu vor fura niciodată mireasa. Păi, ce, mireasa fuge cu oricine?!
N-aţi văzut că, înainte de a se lăsa furată, mireasa se uită la ăla de îi face indecenta propunere. Şi, dacă nu îi place de faţa lui, rămâne pe scaun, lângă mire, chiar dacă ştie că într-o zi se se va sătura şi de omul căruia i-a jurat credinţă veşnică în faţa lui Dumnezeu cu câteva ore mai devreme.
Am ţinut, până la un moment dat, adică până la finală, cu Argentina lui Messi. Asta, aşa, din solidaritate cu Alexandra, “băiatul meu”. Alexandra (sora ei, Larisa, nu are nicio treabă cu fenomenul!) îl place pe Messi. Câţi copii nu îl adoră pe piticul ăsta care nu ştie să lege două vorbe, dar care face ce vrea cu mingea? Şi, până la urmă, ăsta e cel mai important amănunt.
Messi, aşa cum e el, e un idol pentru mulţi. E un exemplu de reuşită. Şi chiar mai mult. Messi nu e însă starea aia de spirit numită Maradona. Am tot spus asta. Acesta e şi motivul pentru care Argentina lui Messi nu va fura vreodată mireasa.
Messi nu are personalitatea lui Maradona. Messi e un fotbalist şi atât. În schimb, Maradona e, pentru mulţi, un vis, e cina aia care nu mai vine, e concediul ăla care nu mai apare, e, uneori, însuşi Dumnezeu. Asta e diferenţa între Messi şi Maradona.
Eu n-am plâns după ce mafia a privat Argentina lui Maradona de un nou titlu mondial în 1990. Alexandra, “băiatul meu”, a plâns însă acum, după finala din Brazilia, când Argentina lui Messi a pierdut pe mâna ei meciul.
“Tati, dacă Messi ăsta al tău ar realiza ce înseamnă pentru cei mai mulţi dintre argentinieni o Cupă Mondială adusă acasă, la Buenos Aires, atunci şi-ar da viaţa pe teren. Maradona al meu a ştiut”, i-am zis la telefon Alexandrei.
Copilul ăsta care zice, după o oră de bătut mingea în IOR, că nu poate concepe viaţa fără fotbal (ştiu, e doar un copil!), a văzut finala Mondialului din Brazilia la Miercurea Ciuc, alături de sora sa, Larisa, care, repet, n-are nicio treabă cu fotbalul. Nişte adulţi, pentru care fotbalul înseamnă cam tot atât cât însemn eu pentru ei (!), le-au înţeles de această dată dorinţa. “La următoarea finală o să avem 14 ani”, le-a zis Alexandra!
“Tati,ai avut dreptate. Messi n-a înţeles ce înseamnă un titlu mondial pentru argentinieni”, mi-a zis Alexandra a doua zi după finală.
Nimeni nu mai vorbeşte despre nunta din Brazilia. Nu la noi, poate prin alte părţi se mai vorbeşte încă. Se mai numără banii, se mai bârfeşte comportamentul miresei, al mirelui, etc. Poate!