Sunt trist… Foarte trist… Abia ce m-am întors de la Ploieşti. Plecasem să văd un meci şi am urmărit scene care ne a
mintesc de originile noastre. Scene care ne arată exact ceea ce suntem. Nişte sălbatici, care nu mai suportăm chingile legii, ale bunului simţ, ale respectului.
Sunt trist pentru că văd la TV reluările la nesfârşit ale incidentului în care stelistul Galamaz e lovit de un individ, care, într-o societate normală, ar fi fost eutanasiat. Şi nu acum, ci în urmă vreo 20 de ani, când medicii ar fi trebuit să constate că individul pune în pericol dezvoltarea armonioasă a speciei. Sunt trist pentru că presa l-a făcut celebru. Mă aştept ca zilele viitoare să fie invitat la Capatos, la Morar, la Surprize, Suprprize, etc, etc. Doar avem nevoie de idoli.
Deşi aveau, probabil, altceva mai bun de făcut duminică seară, editorialiştii mai multor publicaţii au fost nevoiţi să se apuce de scris despre incidente. Şi, Doamne, ce a ieşit!
E viata reala, Adi. Pacat insa ca nimeni nu a analizat si ce anume a provocat acest incident reprobabil. Nu cred in ruptul capului ca, daca Petrolul ar fi dat, duminica seara, o replica onorabila Stelei, individul – victima de serviciu, impreuna cu alti doi fani, opriti la timp, din fericire – ar mai fi procedat la fel. Deci, nimeni nu spune cine a fost VINOVATUL, de fapt.