Petrolul meu şi gândurile mele

Sunt obosit şi bucuros. Ce combinaţie! E trecut de miezul nopţii. Ascult “Gerry and the Pacemakers”! Şi beau o ţuică în cinstea Petrolului. Vinul cumpărat de la Eugen stă arestat în debaraua de pe hol, pe care vecinii mei grijulii o închid înainte de culcare. Am ajuns acasă după ora închiderii, aşa că mă mulţumesc cu ce am în frigider. Adică o ţuică.
Echipa mea de suflet, Petrolul, s-a calificat în semifinalele Cupei României. Ştiu, mulţi ar spune că e o bucurie măruntă în oceanul existenţei mele. Dar e o bucurie.
Am fost la Ploieşti. M-am dus cu Tomiţă, prietenul meu de la Libertatea, ploieştean şi el, petrolist adevărat şi el. Nu mi-am pus problema cu ce mă întorc. Mult mai important era să ajung la Ploieşti. Mi-am revăzut pe fugă câţiva buni prieteni. Pe Florin, pe Colonelul, pe Cristi Vlad, pe Dragoş Trestioreanu, dar mai ales pe nea Mihai Cristache, naşul meu de cununie. Oamenii ăştia chiar se bucură atunci când mă văd. Şi, simt, e o bucurie sinceră. O bucurie, nu ştiu cum să explic, care îţi dă, aşa, o gură de oxigen.
M-am întors în schimb cu un necunoscut. Un om, care la rugămintea unuia dintre prietenii mai sus menţionaţi m-a luat cu el la întoarcere. Într-o oră şi un pic, cât a durat drumul, ne-am povestit vieţile. Ne-am dat chiar sfaturi, ca doi vechi prieteni. Uneori, sfaturile unui necunoscut bine intenţionat sunt mai bune decât cele ale unei persoane care te cunoaşte. Aşa cred. Uneori. Asta pentru că “necunoscutul”, devenit brusc apropiat, nu e implicat emoţional în drama ta.
Acum cântă “Sweet”, cu “You’re not wrong for loving me”.
Ce m-aş face fără muzică? Îmi pun întrebarea asta destul de des. Niciodată însă nu îmi dau un răspuns care să mă satisfacă pe deplin. Cert e că sunt disperat să ascult muzică. Adorm pe muzică, mă trezesc pe muzică, scriu pe muzică. Urăsc însă să ascult muzică în public, aşa cu văd zi de zi la alţii, pe stradă, în autobuz, în metrou. Niciodată nu i-am înţeles pe cei care îşi pun căştile pe urechi, sau în urechi, după caz, şi ascultă muzică în timp ce merg pe stradă, circulă cu mijloacele de transport. Am încercat şi eu, recunosc, dar am avut rapid senzaţia că mă rup de realitate. Ăsta a fost sentimentul care m-a lovit şi am renunţat să mai ascult muzică în public. O fac însă, din plin, acasă.  Am adunat de-a lungul anilor o mulţime de casete audio şi de CD-uri. Dicurile de vinil le-am pierdut pe uliţele vieţii. Avem şi discuri de vinil. Ţin minte că primul meu disc a fost unul cu “Valsuri”, de Strauss! Ceva uşor, dar absolut magnific. Eram copil şi ascultam “Valsurile” lui Strauss alături de alte genuri de muzică aflate în discografia familie Dobre de pe Găgeni 88. Şi, credeţi-mă, era o diversitate vecină cu Turnul Babel!
Acum cântă “Mamas & Papas”, cu “Straight shooter”. Mă duc să mă întind. E deja ora 2.00, iar mâine trebuie să mă trezesc devreme, să duc fetele la şcoală. Şi, jur, nu vreau să le mai alerg pe prinţesele mele, care, înainte de culcare, m-au sunat la Ploieşti ca să mă întrebe cât e scorul la Petrolul – Chiajna!