Până astăzi habar nu aveam cum arată raiul pe pământ. L-am descoperit, în sfârşit, la Plitvice, în Croaţia. Sau, mai exact, cum zic localnicii, Plitvička jezera.
Citisem pe forumuri acum câteva săptămâni despre această superbă rezervaţie. “Dacă treci prin Croaţia şi nu mergi la Plitvice, atunci ai fost degeaba!”, scriau câţiva români care văzuseră minunăţia.
Aşa că am zis să mergem, să vedem ce e atât de frumos. Fotografiile de pe net sunt moft, credeţi-mă. S-o vedeţi în naturel!
Intrarea a costat 110 kune, sau cum se numeşte moneda croată. Un euro face cam 7 kune. Lume multă şi bună la Plitvice. Japonezi, nemţi, englezi, mulţi croaţi, dar şi polonezi, cehi şi chiar lituanieni ori letoni. Limba română nu am auzit-o azi decât o dată şi atunci întâmplător. În schimb, spre seară, prin micuţa localitate în care stăm şi care se numeşte Smoljanac, la interval de doar câteva minute, trei maşini cu numere de România goneau ca vântul speriindu-i pe localnici şi pe turiştii veniţi din ţări civilizate.
Am ales un traseu destul de lung, dar care să includă o plimbare cu vaporaşul şi, apoi, una cu un autobuz cu remorcă, ceva destul de ciudat şi care făcea foarte mult zgomot.
E greu de deschis în cuvinte ce am văzut azi la Plitvička jezera. Am să bag şi o poză, două.
Mâine dimineaţă plecăm spre mare! Să vedem ce ne aşteaptă acolo.
PS:
– Am avut noroc de o vreme extraordinară. Adică nu a plouat!
– Fetele lu’ tata au fost din nou admirabile. Doar spre seară m-a supărat Alexandra. Ambiţios şi încăpăţânat copil!
– Am descoperit la o casă de lângă cea în care locuim o lizieră de cireşi amari. Am mâncat cu fetele până ne-am săturat. Nu a mai contat cum ne-am făcut pe mâini, pe gură, pe haine!