M-as imbata daca asa zisa criza economica ar rezolva cumva problema ziarelor proaste si a jurnalistilor de doi lei, asa cum se intimpla in economie sau in domeniul bancar, adica prin selectie naturala si lupta pentru existenta. Adica, scuzati repetitia, prin cele doua principii de baza ale evolutionismului lui Darwin atit de corect si de rational enuntate. Constat insa cu tristete ca tot leprele supravietuiesc intr-o perioada in care oamenii au tot mai multa nevoie de exemple negative in jurul lor, de tragedii si de circ doar pentru a se minti ca sunt deasupra situatiei, ca supravietuiesc, in timp ce, de fapt, spititul lor e mort de mult. Nu e dimineata de la Dumnezeu sa nu imi spun, clar si raspicat: “asta va fi ultima zi in presa”. Ajung la serviciu repetind pina la schizofrenie in gind ca ma voi apuca de altceva mult mai civilizat decit acest domeniu, dar renunt. Din lasitate, din spirit de autoconservare, din Dumnezeu mai stie ce. Si imi maninc zilele inghitind nemultumiri, citind articole scrise de semianalfabeti, ascultind parerile unor parveniti, certindu-ma din cind in cind cu tot felul de ratardati, scrutind de la nivelul marii nivelul la care unii sunt capabili sa urce, iar altii sa coboare (si, recunosc, uneori cu invidie), parcurgind parerile unor “cititori” care stau cu burta in sus de vineri de la prinz pina luni dimineata strigindu-si frustrarile pe forumuri din postura de anonimi, in timp ce eu nu mi-am mai petrecut o duminica cu familia de ani lumina, n-am mai fost la cimitir la parintii mei de luni bune.
Recunosc ca, in ultima vreme, dintr-un motiv anume, am citit cu regularitate aproape toate ziarele si am urmarit mai toate emisiunile sportive, buletine informative. Am vrut pur si simplu sa inteleg exact unde se afla in acest moment presa sportiva din Romania. Si am ajuns la o concluzie, chiar daca nu una clara.
Intr-o perioada ca cea pe care o traversam, e greu sa dai verdicte. Nu poti decit sa constati. Ca presa se duce de ripa, ajutata cu buna stiinta de cei care vor profit pe termen scurt cu orice pret. Presa sportiva e suprasaturata de anonimi analfabeti, fara cultura generala, fara educatie, de chiulangii la orele de educatie fizica si de repetenti la bunul simt, de oameni care striga “ofsaid” la un aut, de “polivalenti”, de hiene in stare sa te sfisie pentru o ora de comentariu in plus sau pentru o stire in exclusivitate. Am urlat de frustrare ca lupul la luna atunci cind moartea lui Marian Cozma, despre care nici unul dintre cei care au scris despre el nici macar nu auzise de sarmanul handbalist, au transformat drama unei familii, a unui orasel si al unei echipe, in circ national. La fel ca la moarte Mariei Cioncan, ca la cea a lui nea Gicu Dobrin. Iei ziarul si nu mai citesti de fenomen. Afli insa cu ce masina umbla borcea, pe cine mai trozneste turcu, pe cine mai injura becali. Este strigator la cer sa nu pomenesti intr-un rind ca Oltchim joaca pentru semifinalele Ligii Campionilor, desi esti ziar de sport, dar sa aloci pagini intregi unor greseli inchipuite sau nu de arbitraj sau pentru elucubratiile unor personaje mai mult decit dubioase.
Multi dintre colegii mei zimbesc ironic atunci cind mai depanam impreuna amintiri despre presa sportiva de dinainte de ”89. In necunostinta de cauza, multi sunt gata sa condamne un contingent care ne-a invatat sa citim printre rindurile de cele mai multe ori cenzurate, sa ne imaginam si chiar sa intelegem cum s-a jucat un meci pe care nu l-am vazut niciodata, sa deprinzi si alte discipline decit fotbalul, sa contientizezi chinurile adevaratilor campioni fara sa le incalci acestora intimitatea. Cunoscindu-i dupa 1989 pe cei carora le devoram textele si rindurile inainte de revolutie am nutrit pentru ei sentimente amestecate. Cu timpul, am constatat, in ceea ce ma priveste, ca pot fi capabil de sentimente de neconceput vizavi de colegii de breasla. Si asta citind, acultind, urmarind gale de box sau competitii de tot felul comentate de unii care n-au calcat in viata lor intr-o sala sau pe un teren de antrenament, n-au participat in nici un fel la viata unei echipe si nu cunosc despre un sportiv decit cu cine si-a tras-o, ce masina are sau de citi bani se bucura in cont. E trist sa vezi cum presa sportiva se duce de ripa. Cum dupa ani de sacrificii, fara simbete si duminici, fara concedii, fara drepturi sau, ma rog, cu ele incalcate, cu neajunsuri si cu frustrari de tot felul, vine o noua generatie. Care nu cunoaste limba romana, care nu are cultura generala, care nu vrea sa invete, care e obligata de niste sefi cu salarii jignitor de mari sa se prostitueze, sa ingroape la comanda valorile si legendele acestui neam si sa promoveze nulitatile, infractorii, parvenitii, analfabetii, din postura de vedete, de oameni ai momentului, de exemple demne de urmat. Astia sint talibani, nu ziaristi. Si ma intreb ca tot omul. Ala care a copilarit citind pe sub banca la scoala articolele lui Ioan Chirila, Ion Cupen, Petre Hent, Romeo Vilara ori Stelian Trandafirescu. Si ma intreb, asadar: Presa sportiva, incotro?
PS: am amintit mai sus doar de citiva dintre cei care mi-au marcat in mod pozitiv copilaria, adolescenta, care m-au facut sa ma indragostesc iremediabil de sportul romanesc si de campionii sai, de meseria de jurnalist. Sunt multi, foarte multi, cei care m-au determinat sa tin cu Steaua in noaptea in care ros-albastrii au cistigat Cupa Campionilor, sa fiu pentru citiva ani dinamovist si pentru o viata petrolist (aici il includ si pe tata), sa iubesc pentru o vara Argesul lui nea Gicu, sa nu uit niciodata 11-le Gloriei Buzau din anii ”80, sa ma indragostesc de Noemi Lung, de Teodora Ungureanu, sau de Alina Astafei, sa imi botez toate animalele si pasarile din batatura cu nume de sportivi celebri, sa ma visez facind ceea ce fac ei, sa ma trezesc dimineata realizind ca sunt doar un impostor nenorocit, sa iti rupi coatele si genunchii la Chitorani (un sat de linga Ploiesti care in anul1982 avea una dintre cele mai bune echipe de juniori din tara romaneasca), sa fii patriot. Actorii din zilele noastre, categorie din care fac parte inclusiv ziaristii (se stie care), ne-au confiscat toate astea. Ne-au lasat orfani…