“Tati, ce faci vineri seară?”, mă întreabă Cipic. “Nimic, tati. Fetele pleacă la Miercurea Ciuc, n-am nimic de comentat. Sunt şomer!”, îi răspund bunului meu prieten. “Păi, atunci vino cu noi. Facem o degustare de whisky! Oficial! O să fie frumos”, continuă Cipic.
N-am cum să-l refuz. Invitaţia vine, până la urmă, de la sponsorul principal al domeniului www.adidobre.ro! E vorba de www.singlemaltexpert.ro!
Am băut ceva whisky la viaţa mea, dar niciodată oficial. Auzi, degustare de whisky! Tare! Parcurg lista invitaţilor. Oameni unul şi unul. Unii dintre ei au fost inclusiv în Scoţia, unde au vizitat cele mai tari distilării din Ţara Whisky-ului.
Locaţia aleasă de oamenii mei e “Casa Victor”, undeva între Bulevardul Aviatorilor şi Şoseaua Kiseleff. “Casa” asta e şi restaurant şi hotel. De toate. Ajung primul! Ocup un loc vizavi de “cârciumă”, în dreptul unei curţi părăsite. Nu-mi pot imagina că în asemenea zone există “maidane”. “Locul ăsta se zice că e al lui Ioan Andone, fostul fotbalist”, îmi zice un vecin ieşit la fumat.
Pe strada “Emaonoil Porumbaru”, unde mă aflu, e haos! Pe lângă casele vechi, din perioada “burgheziei”, zăresc construcţii post-decembriste pe care, sincer, dacă aş avea putere, le-aş arunca în aer instantaneu. Una te duce cu gândul la Eforie Nord, o alta te face să-ţi aminteşti de perioada comunistă, alta… E, aşa cum am zis, haos.
Apar, unul câte unul, invitaţii. Se dau jos din taxiuri. E doar degustare, nu se cade să apari cu maşina proprietate personală la o băută. Apar principalii actori, Cipic şi Dragoş, prietenii mei. Dragoş a adus cele patru sticle de whisky care vor face subiectul degustării.
E vorba de un “Caol Ila”, unul dintre cele mai şmechere whisky-uri. Eu, unul, nu beau aşa ceva. E afumat, iar aici am încheiat orice discuţie. Nu îmi plac whisky-urile afumate, indiferent de marcă. Şi, slavă Domnului, sunt destule.
Tocmai din acest motiv, primesc din partea sponsorului un Chivas Regal. Îl ascund sub masă!
Dragoş a adus inclusiv pahare speciale pentru un astfel de eveniment. Unele sunt comandate în Scoţia, altele, cică, sunt cumpărate din Bulgaria. Bulgarii, care pe vremuri erau aşi în piraterie, fac acum pahare de whisky, pe care le prăduiesc la jumătate de preţ. Cele patru sticle de “Caol Ila” aduse de Dragoş sunt de vechimi şi calităţi diferite.
Bag de seamă că treaba e cât se poate de serioasă! Un tip, despre care aflu că e ginerele patronului localului, se dă în spectacol amenajând o masă specială pentru trabucuri! De diverse tipuri şi calităţi. Omul presară boabe de cafea pe masă, boabe scoase dintr-o cutie de lemn, virgină, pe cuvânt. Citesc pe cutie: “Columbia”! Tare!
Apoi, ca să ne umilească pe toţi cei prezenţi, extrage dintr-o cutie o sticlă de whishy. N-am mai văzut aşa ceva. Omul o pune cu grijă pe masă. “Habar nu aveţi cât costă”, zice! Eu, mai îndrăzneţ, întreb: “Cât, vă rog?”. Nu-mi răspunde însă. Aud de la cineva că e vorba de vreo 2-3 mii de euro. “Să-mi bag picioarele! Dar, ce pana mea, a fost plimbată în Cosmos?”, spun cu voce tare. Fac un pas înapoi, scuip în sân, fac o poză şi mă duc la “Chivas”-ul meu să-mi vărs nervii!
“Crama” localului (îi spun cramă pentru că e, undeva, la subsol) se umple. Suntem toţi. Cei mai mulţi bărbaţi. Sunt însă şi femei. Acestea din urmă venite din partea patronului, ca şi mine, la prima degustare oficială de whisky.
Dragoş prietenul meu, îşi ia inima-n dinţi şi, în ciuda emoţiilor, demarează: “Bună seara! Bine aţi venit! În această seară vom degusta ceva special, un Caol Ila…”. Unii sunt atenţi, cei mai mulţi printre care şi subsemnatul, dar alţii au dat-o deja pe vin şi discută despre altceva.
Mie îmi place. Ascult lucruri interesante, iar ce fac oamenii cu Caol Ila, fac şi eu cu Chivas-ul meu. Din când în când, îmi mai bag nasul prin paharele vecinilor. Nu pot bea însă.
Pun întrebări, îmi dau interesul, dialoghez. Nu vreau să se spună după aia despre mine: “A venit şi atârnătorul ăsta şi s-a făcut de căcat”.
Pentru cine nu doreşte Caol Ila există posibilitatea, contra cost, fireşte, dar la preţ de importator, să bea altceva.
Au trecut vreo două ore, poate şi mai bine, de la discursul de debut al “maestrului” Dragoş. “Crama” în care s-a degustat pentru început un whisky de cea mai bună calitate, s-a transformat într-o cârciumă de cartier. Se joacă table, se dicută pe lângă subiect, se tachinează dame, se bârfeşte! Atmosfera e senzaţională.
La un moment dat, aud un zgomot de sticlă trântită cu ură de pardoseală. Mă uit şi îngheţ… E sticla aia de … mii de euro. S-a ales praful de ea. Doi amici de degustare, care dialogau lângă masa pe care se afla “capodopera”, au dat din mâini pentru a-şi impune punctul de vedere până au dat cu sticla de pământ!
S-a făcut linişte! Stăpânul sticlei, posesor şi al unei superbe fetiţe de doar zece luni, plecase însă de mult. N-am înţeles de ce nu şi-a strâns catrafusele şi le-a lăsat, aşa, aiurea. Preţ de un minut-două, nimeni nu scoate un cuvânt. Soacra păgubitului strânge cioburile. Doamne ce frumos miroase! “Măcar de l-am fi băut”, zice un coechpier aflat în stânga mea. “E pentru morţi”, zice un altul. “Tati, la valoarea ei, asta e pentru ţarul Nicolae al II-lea, nu e pentru un muritor de rând”, îmi dau cu presupusul.
Degustarea continuă până târziu în noapte. Uităm de sticla aia de 2-3 mii de euro şi bem ce a mai rămas.
Plec alături de sponsorii mei. Dragoş, ca de obicei, zice că e ultima oară când participă la un asemenea eveniment. “Nu m-a ascultat nimeni. Am vorbit aiurea”, se plânge el. “Tati, ai văzut, eu chiar am pus şi întrebări”, încerc să-l încurajez. “Apreciez”, vine răspunsul scurt.
Îmi debarc sponsorii şi îmi continui drumul spre Mexic. Alături de ceea ce a mai rămas în sticla mea de Chivas.
PS: În poza a 4-a, alături de trabucuri, o poză “in memoriam” a sticlei de “2-3 mii de euro”, care, din nefericire, şi-a găsit obştescul sfârşit pe pardoseala din bar…