În timp ce zburam spre Noua Zeelandă, mi-am făcut o promisiune. Am zis atunci că dacă mă voi întoarce sănătos de la Capătul Lumii, îmi voi duce fetele într-un loc frumos. Şi am vrut să mă ţin de cuvânt.
Praga a fost prima destinaţie aleasă. Un oraş pe care l-am vizitat de două ori, ca jurnalist. Mă şi gândeam la frumosul Prazsky hrad, ori la berăria celebrului soldat Švejk, “U Kalicha”, pe care am călcat-o de două ori. Apoi a apărut Roma, la sugestia Alinei Cojocaru, soţia lui Tavi Cojocaru, colegul meu de la Evz. Alina ne făcuse şi rezervările, avion, cazare, dar până la urmă, după opinteli tipic mioritice, am renunţat.
În cele din urmă, cravaşat şi de dorinţa de a-mi ţine promisiunea, am făcut pe dracu’ în patru’ şi am plecat la Roma. Pe cont propriu.
Sunt aici de luni, iar mâine revenim în patrie.
Nu văzusem Roma. Aşa cum n-am văzut nici Paris-ul, o altă mare capitală de care românii s-au săturat.
Cetatea Eternă e, într-adevăr, fabuloasă, aşa cum auzisem că e. După patru zile petrecute aici tot nu îmi imaginez cum poate fi administrat acest oraş încărcat de istorie, în care zilnic ies pe străzi milioane de oameni dintre cei mai diverşi, să zic aşa, de la oameni de afaceri la turişti veniţi de aproape, ca noi, sau de peste mări şi ţări, de la cei care muncesc la cei care fură sau cerşesc.
Am văzut toate marile obiective ale Romei, am străbătut la picior bulevardele pline de viaţă şi străduţele pitoreşti, am mâncat pizza şi spaghetti de mi-au ieşit pe nas (!), fetele au aruncat cu bani în Fontana din Trevi, am căscat gura la Pantheon, le-am ţinut Larisei şi Alexandrei o lecţie de istorie lângă Columna lui Traian, am băut bere, m-am închinat în toate bisericile care mi-au ieşit în cale. Şi nu sunt puţine!
Am vizitat Vaticanul şi Biserica Sfântul Petru. Sunt două obiective pe care obligatoriu trebuie să le vizitezi dacă ajungi la Roma. Înţelegi atât de multe după ce treci pe acolo. Găseşti răspunsuri la o mulţime de întrebări, unele dintre ele, şi nu puţine, care aşteptau rezolvarea poate încă de pe băncile şcolii. Văzând măreţia Vaticanului, n-am putut să nu exclam: “Doamne, câtă lume a reuşit să prostească biserica în atâtea sute de ani…” Şi voi reveni asupra acestei afirmaţii.
Am avut noroc de timp frumos, am stat de vorbă cu români care muncesc aici, cu ţigani aflaţi la furat, cu localnicii. Diseară, tanti Maria, o buzoiancă pe care am cunoscut-o în avion, mi-a promis că îmi face cunoştinţă cu “patronul” ei, un general în vârstă de 96 de ani! Tanti Maria are grijă de el şi de soţia lui.