Unii susțin că va fi mai tare decât Bute! Se bate la aceeași categorie în care Lucian a scris istorie, supermijlocie. Acum vreun an, după a cincea sau a șasea victorie a sa la profesioniști, am scris vreo două pagini cu el, la Evz. Am făcut un interviu, am mai schimbat o vorbă-două cu Gănescu. Cristian Gănescu, cel care se ocupă de destinele sale. I-am trimis întrebările pe facebook, pe privat, M-a impresionat faptul că se bătea doar la Las Vegas. Înaintea meciurilor sale, dar și după, marele Floyd Mayweather venea și stătea de vorbă cu el! Ce tare!
Am crezut că ne-am împrietenit. Mi-a promis că atunci când va veni în România mă va suna și ne vom întâlni. N-a făcut-o, dar nu m-am supărat pe el. Am continuat să scriu despre victoriile lui, să-i dau like-uri la postări.
În noaptea asta, Ronald Gavril, despre el e vorba (!), luptă iarăși. E meciul cu numărul 9 la profesioniști. Are deja 8 victorii, 6 prin KO. Adversarul său e un american de 30 de ani. Îl cheamă Tyrell Hendrix. Are 10 victorii, 3 înfrângeri și două meciuri egale. Ronald îl va face praf, sunt convins. La nivelul la care a ajuns, de astfel de adversari are nevoie. Așa a procedat și Lucian Bute și Leonard Doroftei.
Cel mai important pentru românul nostru e faptul că Floyd Mayweather, pe care mulți îl consideră unul dintre cei mai mari pugiliști din istorie, l-a luat sub aripa sa. E fabulos, credeți-mă! Noi, românii, avem tendința de a crede că tot ceea ce ni se întâmplă, bune sau rele, reprezintă normalitate. Nu, nu e normalitate ca Floyd, unul dintre cei mai bine plătiți sportivi ai planetei, deținător al titlurilor mondiale la aroganță și la șmecherie, să aibă în grijă un român. Că doar nu l-a înfiat de la vreun orfelinat. Ronald Gavril l-a convins pe Mayweather de calitățile tale, iar marele Floyd l-a luat lângă el.
La noapte, Mayweather își pune la bătaie, în main-event-ul galei de la MGM Grand, două centuri, WBC și WBA Super World, la categoria welter. Aia de-i zic mulți semimijocie, supermijlocie. Mă mir că nu îi zic semigrea! Nu, e welter. Adică 66,7 kilograme. Apropo de această categorie. Doamne, câte discuții aveam la ziar pe această temă. Le spuneam șefilor că welter e welter, nu e altă categorie. Până la urmă au înțeles. Ca și mulți dintre confrații mei, cei care iubesc acest sport absolut fabulos.
Mayweather se bate cu argentinianul Marcos Rene Maidana, zis El Chino, de la privirea aia a lui de chinez. Mayweather are 37 de ani, dar e mai tânăr decât oricând. Maidana are … doar 30. Floyd îl va bate pe Maidana. N-am niciun dubiu. Rămâne de văzut cât va dura partida. Eu cred că va dura atât cât va dori Floyd.
Aș fi vrut să scriu materialul ăsta la Evz, dar nu se mai poate. Sau în paginile unui alt ziar. Scriu însă pe blog. Pe noul meu blog! Trebuie să mă obișnuiesc cu asta. Poate e mai bine. Tocmai de aceea nu am vrut să scriu două vorbe pe facebook, ci, aici, pe blog. Pe noul meu blog!
Despre Floyd am mai scris pe blog. Pe vechiul blog. Am scris că nu l-am putut suferi până acum vreo câțiva ani, când, după un meci, nu mai știu cu cine, am recunoscut: Floyd, tati, ești mare!
Nu mi-au plăcut niciodată aroganța și stăpânirea sa de sine. Am înțeles însă că astea-s calități, nicidecum defecte. I-am văzut aproape toate meciurile, pe youtube. Inclusiv pe cel cu Arturo Gatti, din 2005. Arturo, Arturo, de ce dracului te-ai ținut de prostii?…
Tot în gala de la MGM urcă în ring britanicul Amir Khan! Cât și-a fi dorit Amir să se bată cu Floyd. Nu e însă de nasul lui! Am comentat la Sport 1, pe vremuri, meciurile de la începutul carierei lui Amir Khan. Mi-a plăcut băiatul. Am fost martor la prima sa înfrângere, când l-a curentat un columbian, pe nume Breidis Prescott. Era prin 2008. Nu mi-am revenit două zile după acel meci. Marele Amir Khan fusese pus la podea după mai puțin de două minute de unul care venise, în imaginația britanicului de origine pachistaneză, doar, așa, la mișto!
Atunci mi-am day seama că Amir Khan nu va ajunge niciodată acolo sus, lângă unul ca Floyd. Chiar și atunci când l-a luat ca antrenor pe Freddy Roach. Amir se bate în seara asta cu Luiz Colazzo. Miza? Titlul WBA International. Cum sună? WBA International? Cam nasol, este?
La noapte am să pun ceasul să sune și am să caut pe net până voi da de gala asta. Ca să-l văd pe marele Floyd, dar mai ales pe moldoveanul meu, Ronald Gavril! Succes, The Thrill!
http://www.vipboxeu.co/boxing/226092/2/amir-khan-vs-luis-collazo-live-stream-online.html
Meciul lui Floyd incepe in jur de 6 ora neaosa, deci gala incepe pe la 2 asa.