Îmbrăcată într-un tricou al Realului din Madrid, cumpărat cu 20 de euro de la un târg din Potos (Thassos), acum câțiva ani, Alexandra, fata mea cea mică, se plimbă țanțoș pe străzile din Sectorul 3 al Bucureștiului, acolo unde a copilărit. „Tati, explică-mi, te tog, încă o dată, cum vine treaba cu scorul la general. Real a bătut la München cu 2-1. Corect? Dacă învinge azi Bayern tot cu 2-1 ce se întâmplă? Prelungiri? Și, apoi, 11 metri? Am înțeles. Cu golul ăla în deplasare nu prea înțeleg”, îmi turuie Alexandra, mare microbistă și fostă fotbalistă, uneori fan al Realului din Madrid. În spatele nostru, Larisa se chinuie cu cârjele la care urmează să renunțe a doua zi după meciul Real – Bayern din Liga Campionilor.
Suntem invitați la prietenul Christian Clemens, omul alături de care pregătesc tot ceea ce înseamnă Germania în materie de sport, nu doar de fotbal. Christian o întâmpină cu aplauze pe Alexandra! Ca fan al Borussiei Dortmund, Christian nu poate să țină vreodată cu Bayern München. Eu sunt fan Bayern pentru că îi comentez pe băieții lui Ancelotti la Eurosport. E și acesta un argument.
Apropo de Christian și de pregătirea meciurilor din Germania la Eurosport. Acum câteva săptămâni, nu mai țin minte în timpul cărui meci, am vorbit, mai bine de zece minute, despre experimentul reușit la meciul amical dintre Franța și Spania, scor 0-2, când arbitrul Felix Zwayer a „întors” două decizii decisive la semnalizarea asistentului său video. Tobias Stieler, asistentul video, se afla la câteva sute de kilometri! Da, ați citit bine, la câteva sute de kilometri, Tobias Stieler stătea într-un studio, în Köln, având în față peste 20 de monitoare cu ajutorul cărora analiza în doar câteva secunde fazele litigioase, la care Zwayer trebuia să reacționeze pe moment. Deși le-a fost anulat un gol, la semnalizarea lui Stieler, iar spaniolilor le-a fost acordat unul inițial anulat, francezii au salutat experimentul. De menționat că semnalizările lui Stieler au venit la maximum 27 de secunde de la fluierul lui Zwayer!
Mă întorc la meciul Real – Bayern. „Christian, ascultă la un om bătrân: Bayern întoarce rezultatul! Cine e arbitru? Ungurul Kassai? Doar ăsta poate strica meciul, atât. Oricum va fi un meci tare”, îi zic prietenului meu. Parcă am avut gura aurită!
Kassai a făcut praf meciul Real – Bayern, altfel un adevărat regal fotbalistic. Mă uitam la partida de pe Stadionul Santiago Bernabéu și realizam prăpastia creată între ceea ce se joacă în Occident și ceea ce se joacă la noi. Nu avem nicio treabă cu jocul ăsta, pe bune. Apropo, cu câteva ore, la un post de nișă, șumudică și reghecampf se țigăneau pe seama subiectului Alibec, un jucător care nu va ajunge vreodată mare, pentru simplul motiv că îi place să fie mic.
Dezamăgit de prestația lui Kassai, am postat, la cald, pe facebook, următoarea remarcă: „Eu am propus de multă vreme ca ofsaidul să fie desființat. Nu m-a auzit nimeni. Ce spectacol e fără această regulă stupidă! Și ce frumos ar fi și fără arbitri, ca pe vremuri, pe maidanele copilărie”. Mi-o mențin, deși, aș înclina să susțin proiectul început pe Stade de France la amicalul Franța – Spania. Fotbalul a rămas în urmă din punct de vedere al arbitrajului din cauza intereselor uriașe. Nu spun că Viktor Kassai a făcut ceea ce a făcut la Madrid, dezavantajând ambele echipe, pentru că cineva i-a spus să facă asta, așa cum s-a întâmplat zeci de ani în arbitrajul de la noi. Kassai e un arogant, a dovedit asta și în alte situații, iar uneori nepregătit, la propriu. Când arbitrezi un meci e ca atunci când îl comentezi. Trebuie să îl pregătești, să ai un Christian Clemens dacă nu te descurci, care să îți spună ce și cum joacă o echipă sau alta, ce fotbalist provoacă sau simulează, etc, etc, etc. Sunt multe, tati.
Citesc de aproape 72 de ore diversele reacții de după meciul de la Madrid. Ale fanilor pe facebook, ori de prin alte medii, ale oficialilor celor două formații, ale jurnaliștilor adevărați din presa adevărată. Pe undeva mă bucur că un asemenea scandal legat de arbitraj a izbucnit la un meci ca acesta și că una dintre perdante e Bayern, poate cea mai organizată și, firește, cea mai bogată grupare din fotbalul mondial. Domnul Karl-Heinz Rummenigge, unul dintre șefii lui Bayern și, în același timp, președintele Asociația Cluburilor Europene, aia care a hotărât viitorul Ligii Campionilor (număr de participante, împărțirea banilor, etc), e acum obligat să facă ceva. Nu că fotbalul ar muri dacă nu s-ar rezolva problema arbitrajelor, dar un pas trebuie făcut. Un pas oficial. Cel „neoficial” a fost făcut, am scris mai sus, la Paris, în această primăvară.
Discuțiile despre arbitraj, și nu vorbesc doar despre fotbal, sunt încă de când a fost introdus arbitrajul. Și nu se vor opri aici, deși, parcă, doar în lumea a treia a fotbalului se vorbește atât de mult despre arbitraj. Doar în fotbalul slab și sărac oamenii, jucători, antrenori, conducători, se ascund în spatele arbitrajului, care acoperă ca o pătură mizeriile pe care aceștia le fac. „Afară”, arbitrajul nu primește atât de multă importanță, și asta pentru că, în ciuda faptului că nenorociri s-au întâmplat și în Anglia și în Germania și, mai ales, în Italia, cei implicați în fenomen sunt preocupați în principal de fenomenul în sine. Au toate pârghiile: management, public, presă. În lumea a treia toate aceste elemente lipsesc.
Mie, sincer, îmi e dor de fotbalul fără ofsaid, cel din curtea școlii, din fața blocului, de pe maidanele Ploieștiului meu drag. Ce frumos e fotbalul fără această regulă stupidă. Nu ați văzut marți seară, la Madrid?! N-ar fi rău, așa cum am scris și pe facebook, să se renunțe la această regulă. Fotbalul ar fi mai spectaculos și, cu această ocazie, am scăpa și de „specialiști” ori de expresiile la „limita ofsaidului” sau „la limita superioară a ofsaidului”!
foto 1: SPOX.com
foto 2: Goal.com