Sandra

Îmi amintesc uneori de serile petrecute în sufrageria lui Lary, vecinul nostru de la parter. Erau anii de liceu. Jucam rumy. Altădată ne strângeam doar aşa, să bârfim regimul sau să ascultăm muzică. Lary avea un Kashtan. Un magnetofon rusesc care costa, dacă nu greşesc, în jur de 9.500-10.000 de lei. Bani, tată, nu glumă! Lary avusese mai înainte un “mag” Uvertura. Ăsta era polonez. După Kashtan ştiu că şi-a luat un Tesla B 115. Ăsta era apogeul, ca amator, în materie de scule audio înainte de 1989. Dar nu asta vroiam să spun. La Kashtanul bunului nostru prieten ascultam muzică de toate felurile. De la Pink Floyd, până la CC Catch, via Beatles. Ţin minte că aveam anumite slăbiciuni trecătoare pentru unele melodii. De pildă, la Maria Magdalena, melodia Sandrei, mă urcam pe scaun, dansam, după care mă aşezam liniştit şi îmi vedeam mai departe de joc sau de discuţie. Băieţii se obişnuiseră.

Sandra era preferata fratelui meu, Eduard. Regula de bază în relaţia mea cu el era următoarea: ce-ţi place ţie, nu trebuie să-mi placă mie. Obligatoriu! Şi din acest motiv, nu mi-am declarat public niciodată admiraţia faţă de Sandra. În schimb, umblam cu poza lui CC Catch în portofel! Îmi plăcea vocea Sandrei încă din vremea când tipa cânta cu Arabesque. Şi pe Sandra şi pe CC Catch le-am văzut prima oară la televiziunea bulgară. În schimb aveam foarte multe fotografii cu ele. Le cumpăram de pe o străduţă, care dă în Lipscani. Tot de acolo ne completam colecţia de fanioane.

În seara asta am văzut-o pe Sandra în carne şi oase. La vreo 25 de ani distanţă de serile când mă urcam pe scaun ca să dansez pe ritmul Mariei Magdalena. Am plecat de la Sala Palatului cu un sentiment ciudat. Ca după o întânire, după, hai să zicem, 25 de ani, cu o fată dintre cele care mi-au influenţat adolescenţa şi pentru care am nutrit nişte sentimente ascunse. Într-un spectacol sărăcăcios, Sandra a interpretat câteva dintre vechile ei melodii, alternând play-backul cu liveul. Maria Magdalena a fost prima. Toată generaţia mea a fost în Sala Palatului în seara asta. Sandra nu ne-a uimit. Nici nu avea cu ce. N-a fost vorba nici de dezamăgire. A fost sentimentul ăla despre care am amintit mai înainte.