Am început Săptămâna Patimilor pe drumul de întoarcere spre ţară. Drumul de la Veszprém la Bucureşti l-am făcut împreună cu Bogdan Voina, băiatul lui Radu Voina. Superbăiatul lui Radu Voina ar fi trebuit să scriu! Alături ne-au fost Cătălin, asociatul lui Bogdan, prahovean de-al meu, şi nea Vasile, prieten de o viaţă cu Radu Voina. La nea Vasile am fost chiar acasă, la Sighişoara. A sunat-o pe nevasta lui din Ungaria şi i-a spus: “Vezi că vin cu trei băieţi înfometaţi. Te rog să faci o ciorbă şi un gulaş din carne de mistreţ”.
Când am ajuns la Sighişoara, totul era pregătit. Oamenii ne-au primit aşa cum îşi primesc românii adevăraţi oaspeţii.
De câte ori vine o sărbătoare mare, aşa cum sunt Crăciunul ori Paştele, îmi pun speranţe. Îmi pun speranţe în faptul că oamenii vor deveni mai buni, mai înţelegători, mai umili, mai credincioşi. Şi, de fiecare dată, constat acelaşi lucru. Oamenii devin mai răi, mai puţin înţelegători, mai puţini umili, mai necredincioşi. Întotdeauna m-am întrebat cum e cu putinţă asta.
Mă uitam la TV zilele astea. În studiourile în care 360 de zile pe an sunt invitate toate curvele şi toţi retardaţii, vin acum, se calcă în picioare, preoţi şi oameni care cochetează cu religia, într-o disperată dorinţă de a-şi face reclamă.
Continui să cred. Nici eu nu ştiu în ce. Dacă ar fi să mă iau după învăţături, cred în Hristos, şi în învăţăturile lui, aşa cum am fost instruit de părinţi, de bunici, de cei apropiaţi.
Cred în cele din urmă în ceva supranatural. În ceva care e peste noi, dar pe care îl aştept să pună capăt nedreptăţilor de pe acest pământ. Şi nu vine…
În fiecare an, în această perioadă, oamenii din jur îmi dovedesc faptul că nu au nicio treabă cu bunul Dumnezeu, cu Isus Hristos ori cu Fecioara Maria. Dar chiar nicio treabă.
Toţi sau, mă rog, aproape toţi, sunt participanţi la o cursă în care toţi sau, mă rog, aproape toţi, trişează, încearcă să-l şmecherească pe cel de lângă el.
Am văzut însă şi oameni extraordinari, pentru care Sărbătorile de Paşte ori Crăciunul sunt într-adevăr sărbători. Sunt, într-adevăr, prilejuri de a-şi arăta bunătatea, altruismul. De aceea iubesc aceste sărbători unice.