Îmi doresc al dracului de mult să nu mai scriu despre fotbal. Despre fotbalul românesc, se-nţelege. M-am săturat de toţi parveniţii şi de toţi lacheii lor. M-am săturat de ştiri previzibile, pupincuriste şi bombastice, de ziare pline de voma rătăciţilor printr-un fenomen altădată digerabil, de emisiunile comandate sau, mai rău, prost făcute. M-am săturat. Azi aş fi vrut să fiu la Vâlcea să aplaud jocul Oltchimului. Am făcut-o până la urmă, dar din bucătărie, ţinând live pe evz.ro scorul unui meci unic în istoria recentă a handbalului românesc.
Cipic mi l-a pasat pe Radu Voina la telefon, la vreo două ore după meci. “Sărut mâna, nea Radu”, i-am zis, râzând, lui Radu Voina, după care l-am felicitat. I-am promis că sâmbăta viitoare sunt la Veszprém. De unde bani? De unde timp? Mai ales timp, că de “caşcaval”, vorba lui Valeriu, Dumnezeu să-l odihnească “profesore, bani are şi ţiganii”.
N-am văzut prima repriză de la Vâlcea. Abia la pauză am reuşit să instalez nu ştiu ce pe laptopul cel mic şi am văzut, cum se zice, “oglindă”! Mai bine de o jumătate de oră am simţit că sunt în altă lume. Mă uitam şi scriam, ascultam şi scriam, făcând abstracţie de comentariul absolut apocaliptic al partidei.
Şi după câteva interviuri fade, mai puţin cel cu Radu Voina, care a dezvăluit că la pauză erau fani care i-au cerut demisia, moderatorul m-a trezit din somn: “Şi acum dăm legătura în studio, urmează fanatik şou şi derby-ul rapid – dinamo”. Înapoi în infern…
PS – derby-ul rapid – dinamo a fost, aşa cum m-am aşteptat, o mizerie de meci. Ca de obicei însă, am fost inspirat şi m-am uitat, tot pe net, la Juventus – Napoli. Mi-a părut rău de Napoli. Uite că mi-am adus aminte, am uitat să o trec şi pe Napoli la echipele preferate. Napoli de pe vremea lui Maradona a fost una la care am ţinut enorm.