Scriu la pauza meciului de pe Old Trafford dintre Manchester United şi Bayern. Ce meci! Le mulţumesc nemţilor de la SAT 1, care m-au salvat şi de această dată, ca de atâtea ori în acest sezon de Liga Campionilor, de comentariul penibil de pe TVR. Sunt acasă, singur, deşi Christian mă invitase la el. Astfel, probabil, aş fi înţeles mai multe din comentariul televiziunii germane. Chiar şi aşa sunt mulţumit. L-am ascultat chiar şi pe marele Franz Beckenbauer, cel pe care îl mai cheamă şi Anton. Şi-a dat omul cu părerea şi la 1-0 şi la 3-0 şi la 3-1. Să vedem ce va fi în repriza secundă. Oricum, un spectacol de vis pe Old Trafford, un meci de 5 stele, demn de orice finală de Liga Campionilor. Mă bucur pentru Nani, două goluri marcate. Mi-l amintesc de pe vremea când comentam la Sport 1 campionatul Portugaliei. Nani juca la Sporting şi îl lăudam, ca şi pe Anderson, Lucho Gonzales sau Lisandro Lopez. Şi toţi au ajuns departe.
Ţin puţin cu Manchester. Nu ştiu de ce. Poate pentru că îl iubesc pe Rooney. Poate pentru că şi în 1999, la finala aia nebună, am ţinut tot cu Manchester. Poate pentru că finala aia din 1999 am vazut-o alături de tata, de la a cărui moarte, pe 4 aprilie, s-au împlinit 7 ani…