Se apropie Crăciunul!

Nu, n-am murit! Încă! Doar mi-a pierit cheful de scris. A fost și puțină oboseală. Din toate câte puțin. Îmi revin eu. Acum scriu de la redacție. Mi-am făcut norma de știri pe ziua de azi, iar acum o zgudui! În dreapta mea, pe masă, se află o sticlă de vin. Un “Rapsod” de Ceptura. Am primit-o de la stăpânire! Gest frumos pe sărăcia asta. O s-o fac, la rândul meu, cadou, că așa e frumos. Apropo de cadouri. Grea misie, misia de Moș Crăciun! Mâine le duc pe fete în recunoaștere, prin Real și pe la Auchan, să-mi spună cam ce și-ar dori să le aducă fostul Moș Gerilă. Eu cam știu, dar ceea ce vor ele nu se găsește nici la Real, nici la Auchan și la niciun al magazin din lume.
Diseară, indiferent cât de târziu voi ajunge și indiferent de stare, am să bag ceva pe blog. Nu știu exact ce anume. Gândurile îmi zboară iar ca nebunele prin cap. Așa e la sfârșit de an. La mine, cel puțin. Cineva mă certa zilele trecute că scriu prea mult despre cei care m-au dezamăgit în ultima vreme, e adevărat fără să le pomenesc numele, și nu scot nici măcar un cuvânt despre oamenii care mi-au fost alături, despre prietenii adevărați. Păi și cei care m-au dezamăgit, tot prieteni adevărați îmi erau.  Sau cel puțin așa am crezut. Adevărul e că sunt câteva persoane despre care ar merita să pomenesc pe blogul ăsta amărât. Ar merita să le pomenesc și numele, chiar dacă se știu ei foarte bine.
În seara asta mi-am dat întâlnire la un șpriț cu patru tineri, foarte dragi mie. Patru tineri care au crescut pe lângă mine, nu învățând neapărat de la mine. Patru tineri pe care România nu îi merită. Patru tineri foarte deștepți, mult peste medie, care în acest moment sunt confuzi, debusolați, dezamăgiți. Faptul că mi-au solicitat o întrevedere, mă onorează.
O să vă povestesc mai târziu despre cine e vorba! Asta dacă nu ne vom îmbăta prea tare!