AVERTISMENT
Ceea ce am scris mai jos nu e, Doamne fereşte, un necrolog! E un tribut adus unui prieten!
DECI:
Într-un clasament al celor mai dragi persoane cu care m-am intersectat în această lume, Sorin Breazu ar prinde fără probleme un loc de UEFA Champions League. Direct faza grupelor, deci fără play-off!
Sorin e cu 18 ani mai tânăr decât mine. Uneori îi şi zic: “Tati, prietenele mele din liceu au copii la fel de mari ca tine”! Poate şi de aceea Sorin mi se adresează mereu cu apelativul “tati”!
Pe Sorin l-am cunoscut într-o viaţă anterioară, sunt sigur de asta. Altfel nu îmi pot explica graniţele extinse ale relaţiei noastre.
Ne-am regăsit în viaţa asta destul de târziu, acum şapte ani, în redacţia Evz, când eu am trecut pe online. Sorin era doar un puşti. Mă rog, nici acum nu e altceva.
De atunci suntem mental aproape nedespărţiţi. Prietenia noastră e un mix! Un amestec ciudat, la care fiecare a contribuit, cu sinceritate, cu tot ce a avut mai bun.
Sorin e un puşti enervant de deştept. Şi de plăcut. E omul alături de care nu te plictiseşti. N-ai cum! Doamne, cum am întors noi pe dos lumea în toţi aceşti şapte ani! Cum am dezbătut noi paradigmele Universului, stând la o bere pe trotuarele bulevardului bucureştean cu cel mai frumos nume, “1 decembrie 1918”, cum am desfiinţat şi apoi am refăcut Religia, după capul nostru, la un şpriţ pe terasă la “Pam Pam”, cum am analizat biografiile celor mai importante personaje ale omenirii, de la Noe la Elena Udrea.
Nu m-aş putea supăra nici măcar o dată pe acest om. În primul rând pentru că e un om corect. Supărător de corect. E un om care are în vocabular cuvântul “respect” şi nu doar atunci când vine vorba despre părinţii lui (eu, ca părinte, apreciez enorm asta).
Am părăsit redacţia Evenimentului zilei aproape simultan, în primăvara anului trecut, cu aceeaşi uriaşă dezamăgire, cu infinita tristeţe a omului care s-a născut acolo, în acel loc în care a sperat să şi moară, dar din care a fost nevoit să plece alungat de incompetenţa şi de interesele mărunte ale unora care s-au adaptat perfect la prezent.
Îndrăgostit de Mexicul meu, Sorin şi-a botezat cartierul, care e de cealaltă parte a Auchan-ului, Guatemala! Ca să nu perturbe echilibrul din zonă!
Sorin e unul dintre puţinii jurnalişti români în viaţă pe care îi mai citesc. Şi asta pentru că totdeauna ştirile sale, materialele sale, au ceva de spus. Şi sunt optimiste.
Sorin e unul dintre cei mai optimişti oameni pe care i-am întâlnit în vieţile prin care am trecut. Omul ăsta e ca un balsam, ca un antinevralgic luat dimineaţa împreună cu o căldare de apă după o noapte de beţie.
Pentru că nu mai e nevoie de el prin Capitală, Sorin pleacă. Părăseşte aşadar Guatemala. Singurul câştig al său îl reprezintă economia din chiria garsonierei şi din întreţinerea umflată lună de lună de un administrator fără scrupule.
Presa din România a ajuns de căcat şi pentru că a surghiunit jurnalişti de valoarea lui Sorin Breazu, dar i-a îmbogăţit în schimb şi îi ţine în continuare la loc de “cinste” pe impostorii care au făcut avere din meseria de jurnalist, prostind, minţind, purtându-se cameleonic, pupând în cur şi, mai nou, care adună sute de “laicuri” pe “feisbuc” doar la simpla postare a propriilor mutre nesuferite sau a unei tufe de măcriş…
Sorin pleacă la ţară! Ca să trăiască cinstit. Va continua totuşi să scrie şi mai ales să-şi bucure apropiaţii, chiar şi de la distanţă, cu felul său de a fi.
Destinul, sau poate Dumnezeul ăla pe care în atâtea rânduri l-am supus criticilor şi îndoielilor noastre, face ca plecarea sa din Guatemala din Sectorul 3 al Bucureştilor să coincidă cu plecarea mea din Mexic, despre care am să scriu cu altă ocazie.
Din acest motiv nici nu am avut timp să fiu trist. Şi nici n-am voie, Sorin ar râde de mine şi ar spune că sunt un “moş schizofrenic, nesuferit, senil, lovit de Parkinson şi de Ebola în acelaşi timp”!
Sorinele, mai avem multe de povestit şi multe şpriţuri de băut! Drum bun în viaţă! Nu scapi de mine, stai liniştit!