Am fost astăzi în Regie. Sportul a jucat cu Dinamo II, în Cupa României. M-am dus la meci mai mult, aşa, ca să evadez din redacţie. De această dată am luat metroul şi am coborât la Crângaşi. Mi-a spus Tom Cristea odată că e mult mai scurt drumul decât dacă aş coborî la Grozăveşti.
Pe vremuri, drumul de la Grozăveşti sau de la staţia lui 105, care avea linie directă (cred că mai are şi acum) cu Agronomia, cu Piaţa Scânteii adică, trecea obligatoriu pe la fabrica de pâine. Dacă nu mai găseam pâine la chioşc, o cerşeam pe la geamuri, de la muncitori. Era un ritual pe vremea studenţiei să luăm o pâine caldă de la fabrica din Grozăveşti şi să o isprăvim de mâncat în repriza a doua a meciului, atunci când Bozeşan, Dumnezeu să-l ierte, ori Terheş marcau în poarta adversarilor. Mărturisesc faptul că n-am ţinut cu Sportul Studenţesc decât sporadic. Şi asta pentru că frate-miu, Edi, simpatiza cu gruparea din Regie. Şi cum încercam să păstrez această regulă a contrastelor, trebuia, măcar de ochii lumii sau în faţa lui, să nu ţin cu Sportul. Ceva mai tîrziu, chiar şi după1989, mergeam la meciurile Sportului cu Romeo Creţu, bunul meu prieten. Lumea nu se mai înghesuia la meciurile din Regie. De fapt nu s-a înghesuit niciodată. O făcea la cuplaje, dar pe 23 August. Ne luam ceva de citit, iar dacă era frumos afară ne instalam la tribuna a doua şi, întinşi pe gradene, făceam plajă. “Frate, vezi că s-a dat gol. E 1-0”, mă anunţa, calm, Romică. “Se dă în reluare? Cine a marcat? Am înţeles”, îi răspundeam calm. Apoi mă ridicam şi mă uitam şi eu la meci. Uneori, rămâneam întinşi mult după terminarea meciului. Era frumos pe vremuri în Regie.
Acum, Regia e tristă. Cu oameni neplătiţi de luni de zile şi cu o echipă care nu mai are nimic în comun cu spiritul acela studenţesc de altădată. Nici măcar acest 5-0 cu Dinamo II, o echipă supervizată în Regie de Cornel Dinu şi Ţeţe Moraru şi pe care eu aş desfiinţa-o mâine, nu m-a impresionat. Dacă adunam 11 băieţi care băteau în acelaşi timp mingea pe sintetic, în spate la oficială, cred că făceau treabă mai bună decât oamenii lui Ion Marin şi Gică Mihali. Sportul Studenţesc nu a avut o galerie adevărată nici atunci când în Regie juca Gică Hagi. Acum, la a doua, erau şapte băieţi tuciurii, autointitulaţi “Militari Boys”, care, spre lauda lor, i-au încurajat tot timpul pe studenţi. La tribuna I, aceiaşi oameni pe care îi văd de ani buni la meciurile Sportului. Era să uit. Şi la oficială, domnul Vasile Şiman. Un patron care vine cu doar câteva minute înaintea meciului şi fuge imediat după fluierul final pentru a nu le da explicaţii angajaţilor neplătiţi cu lunile. În fugă, spre maşină, Şiman răspunde totuşi la întrebările unor jurnalişti plictisiţi chiar dacă ştie că nu va fi difuzat nici măcar pe OTV la ştiri.
E trist în Regie. O singură ţigancă mai vindea seminţe astăzi. Lumea o cam ocolea. E mai bine să cumperi de la Carrefour. Doar e aproape. Mă întreb de unde a avut Şiman bani să plătească salvările şi oamenii de ordine. “Merge pe datorie. Abia ieri a plătit firma de pază”, mă lămureşte cineva.
Am plecat acasă prin Grozăveşti. La fabrica de pâine e acum, de fapt de mai mulţi ani, un chioşc elegant de unde poţi cumpăra pâine, specialităţi. Am vrut să întreb dacă are franzelă de 3 lei 60. Sau o pâine neagră de 4 lei. M-am abţinut. Am luat o feliată şi m-am dus la Cristi, prietenul meu, ca să-i facem galerie lui Răzvan contra Austriei. Că doar e de-al nostru, din Regie.