Sunt fericit!

Ce combinaţie! Ascult muzică rusească, vorbesc la telefon cu fratele meu Yura Radzievsky, la Kiev, pe mobil, şi încerc să pornesc nenorocitul ăsta de Skype ca să mai economisesc bani.
E trecut de miezul nopţii, iar pe mine mă încearcă un sentiment ciudat. Sunt fericit. Sunt fericit că exist, că în seara asta, de fapt ceva mai devreme, pentru că acum e trecut de miezul nopţii, mi-am făcut timp să mă văd cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, sunt fericit că… Nici nu ştiu de unde vine fericirea asta! De câte ori nu mi s-a întâmplat să nu îmi pot explica anumite stări. Aşa e şi acum.
Nici nu mai contează că nu mai am decât o ţigară în pachet, că n-am un ban în buzunar, că mai sunt câteva ore şi trebuie să mă trezesc şi să duc fetele la şcoală, că la ziar e haos după plecarea a doi oameni din departament şi că eu sunt un fel de şef de conjunctură, fără prea mare perspectivă, că azi am avut liber şi am muncit, că week-end-ul ăsta trebuia să stau cu fetele, iar ele vor lua drumul Ciucului doar pentru că egoismul unui adult nu ţine cont de dorinţele unuor copii de 8 ani şi jumătate.
În seara asta a debutat sezonul la grătar, la Dragoş, în Ruşchiţa. Pentru prima oară în 2013 am putut spune, din nou, că “dacă e joi, e grătar la Dragoş”. N-am ţinut cont de vremea de afară şi am încins un foc pe cinste. Cipic, cel care face cumpărăturile de obicei, a spus prezent după o gardă de coşmar, în care a avut nu mai puţin de 16 operaţii (sper să nu greşesc)!!! Am vrut să filmăm şi să postăm pe “youtube” acţiunea din această seară, unică, am impresia, pe teritoriul României! N-a contat că ploaia ne-a udat până la piele! N-a contat vântul, care arunca scântei până hăt departe, la vecini. N-a contat nimic. A contat că am fost din nou împreună, după mai bine de patru luni, perioadă în care treburile fiecăruia şi orgoliul nemăsurat al unora dintre noi ne-au ţinut departe unul de altul.
Sunt fericit! Da, sunt fericit că am învăţat să apreciez fiecare minut dat de Dumnezeu în plus la nenorocita asta de viaţă, pe care nu ştim să o valorificăm, nu ştim să o trăim în pace, în iubire, în înţelegere.
Mă dor fălcile de înnebunesc. Luni am fost la stomatolog. Prima oară după mai bine de trei ani, timp în care dinţii mei s-au făcut praf. În prima zi, doamna doctor mi-a scos o măsea! De sus, din stânga. De atunci mă doare de mă c..c pe mine. Noroc cu pastilele cumpărate la Solden, în primele zile de stat acolo, cînd, din cauza aerului curat şi a altitudinii, simţeam că îmi explodează capul. M-am decis să-mi repar dinţii. Doar pentru lucrarea din dreapta-sus va trebui să scot din buzunar (din buzunarul altuia cel mai probabil) 2.100 de lei. Adică 21 de “bulioane”, bani vechi! Jos, tot în dreapta, acolo unde credeam că lucrarea nu va fi atât de costisitoare, preţul lucrărilor e în jur de 2.600 de lei. Adică 26 de “bulioane”, bani vechi. De parcă aş construi vreo autostradă!
Azi am luat două pastile. Un fel de nurofen. V-am zis, le-am luat de la Solden. Am intrat într-o farmacie şi, debusolat cum eram, i-am zis femeii din faţa mea, adică nu i-am zis, i-am arătat capul şi am făcut o figură ce spunea totul! Doamna din faţa mea s-a prins instantaneu că are de face cu un bulgar şi mi-a dat o cutie de pastile pe care am plătit 6 euro şi ceva, nu înainte de a mă întreba ceva de alergie. I-am spus că n-am alergie decât la prostie, hoţie şi mitocănie!
Ascult în continuare muzică rusească. Habar nu am de unde până unde… Staţi să fac un efort… Săptămâna trecută, vineri, în timpul unei “recenzii” a cluburilor din Centrul Vechi al Bucureştilor, am ancorat preţ de câteva ore la “Sankt Petersburg”, o cârciumă din zonă, unde muzica din boxe era, în proporţie de 90 la sută, normal, Made in USSR! Să ştiţi însă că ruşii ăştia, pe care am o boală teribilă, au muzică destul de bună, inclusiv de discotecă, de fiţe! Pe cuvânt!
Da! Cam asta e. Mai stau cinci minute de vorbă cu bătrânul Lev, “despre Dumnezeu şi oameni”, după care mă duc la culcare. Sunt obosit. Sunt obosit, dar fericit! Habar n-am care e motivul! Dar parcă nu mai contează când eşti fericit!