Mănăstirile din Neamț. Episodul 1

Puteam pleca la mare. Era prima opțiune a fetelor. Așa sunt copiii. Nu doar cei din ziua de azi. Așa eram și noi, chiar dacă aveam infinit mai puține opțiuni decât au cei mici din ziua de azi. Mici?! La 13 ani, fetele mele nu mai sunt mici. Vorbesc despre lucruri pe care eu le-am descoperit mult mai târziu. Aș vrea să cred că asta ni se datorează și nouă, părinților. Tocmai de aceea am ales să schimbăm puțin macazaul în vara asta. Oricum nu…

În sfârşit, a venit iarna

Mărturisesc încă din start că iarna îmi e mult mai dragă decât vara. Întotdeauna a fost aşa. N-am urât iarna nici măcar pe vremea lui Ceauşescu, atunci când afară era mai cald decât în case, iar noi dormeam cu şosete de lână şi cu fes, acoperiţi de tot ceea ce ne putea ţine de cald de prin casă. Am un organism ciudat. Se reglează termic destul de aiurea. Chiar şi acum, dacă mă îmbrac gros, până la metrou sunt transpirat. Şi uite aşa, în timp…