Fetele lui tata! Poveste după 10 ani!

“Tati, ce făceaţi, tu şi cu mama, acum zece ani?”, a fost întrebarea pusă de fete ieri, de dimineaţă până seara, la miezul nopţii, atunci când Ana Larisa şi Maria Alexandra au schimbat, pentru prima oară, prefixul! La 30 de minute, cel puţin, mi se punea această întrebare. Fetele ştiau foarte bine ce s-a întâmplat acum zece ani pe 2 iulie, pentru că le-am tot povestit, dar le place să asculte din nou şi din nou istoria! Orele zilei de 2 iulie 2004 şi, mai…

Tommy Dobre

N-am iubit niciodată pisicile. E adevărat că nici n-am prea avut ocazia. Spun asta pentru că animalele ce mi-au marcat copilăria şi adolecenţa au fost câinii. Abia la câţiva ani de la Revoluţie am putut să spun că am pisica mea. Era una cu alb şi negru. Eram la Turia, în Covasna, în perioada când i-am administrat ferma lui Muhamad Maaz, un arab cu mulţi bani. Găsisem pisica într-o iesle, la vaci. Era mică şi simpatică. Am luat-o la mine în cameră, dar n-am putut…