Mondial fără Italia… de Ionuț Marius Tătaru

Găzduiam la începutul acestui an aici pe blog, în premieră, din altruism, nu din alte considerente, părerile câtorva apropiați, care mă impresionează de ani buni cu scrierile lor. Doi foști colegi la Evenimentul zilei. Simona Stupar și Sorin Breazu se numesc! Am decis atunci să continui acest obicei, cu acordul autorului, firește. Nu m-am ținut însă de cuvânt. Din comoditate. Nici pe ale mele nu le-am mai găzduit! Sunt multe scrierile ce navighează în oceanul internetului care mă impresionează, deși nu sunt operele unor jurnaliști…

România și-a aflat adversarele de la UEFA Futsal Euro 2018!

Calificată pentru a patra oară la un turneu final al Campionatului European de futsal, primul după o pauză de patru ani, naționala României și-a aflat astăzi adversarele de la EURO 2018 din Slovenia, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Ljubljanski grad. Astfel, naționala României va face parte din Grupa C, alături de Portugalia și Ucraina Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală. Turneul final al Campionatului European de futsal din Slovenia se va desfășura în perioada…

ROMA

În timp ce zburam spre Noua Zeelandă, mi-am făcut o promisiune. Am zis atunci că dacă mă voi întoarce sănătos de la Capătul Lumii, îmi voi duce fetele într-un loc frumos. Şi am vrut să mă ţin de cuvânt. Praga a fost prima destinaţie aleasă. Un oraş pe care l-am vizitat de două ori, ca jurnalist. Mă şi gândeam la frumosul Prazsky hrad, ori la berăria celebrului soldat Švejk, “U Kalicha”, pe care am călcat-o de două ori. Apoi a apărut Roma, la sugestia Alinei…

Enzo Bearzot

Îl ascult de minute bune pe marele comentator italian Enrico Ameri, de a cărui voce se leagă marele triumf al squadrei-azzurra la Campionatul Mondial de fotbal din 1982, din Spania. Căutam să-mi aduc aminte de echipa Italiei, cea mai frumoasă din istorie, cu siguranţă. Aşa, ca să-mi treacă dorul de Enzo Bearzot. Don Enzo a murit ieri. Adică alaltăieri, că e trecut de mult de miezul nopţii. Parcă aş fi pierdut un cunoscut. M-a durut tare, în primul rând pentru că am iubit enorm acea…