Am tot scris la Jurnalul meu de cățel, dar tati Adi nu m-a lăsat să mai postez. A zis că trebuie să scriem o carte cu toate poveștile mele și că dacă am posta tot ce scriem, ea, cartea, n-ar mai fi interesantă. De data asta însă nu mă pot abține să nu public! A nins la noi în cartier! Azi noapte, am dormit în casă. Acolo îmi place cel mai mult să dorm, deși afară am o căsuță la care tati Adi și unchiul…
Știu că ești supărată pe mine pentru că mi-am făcut de lucru tocmai acum. Ți-am spus însă de atâtea ori că viața asta nu e ușoară și sper că ai înțeles. Unii, cu siguranță, au avut ursitoare mai cu dare de mână atunci când au venit pe lumea asta atât de inegală. Ale noastre au fost mai zgârcite, n-au prins o zi bună cum spun fotbaliștii! Sau fotbalistele! Dar parcă e mai frumos așa. Ai mult mai multe satisfacții atunci când muncești, transpiri și…
“Laika, tu ştii ce e acela un Labrador? Adică, ce înseamnă să fii Labrador?”, mă întreabă, într-o seară, Tati-Adi. “Ţi-am zis încă de când erai mică că eşti un Labrador, dar niciodată nu ţi-am povestit despre rasa asta căreia îi aparţii”, a continuat el. Tati-Adi se aşează pe prispă. E locul lui preferat. Deşi avem în curte scaune, masă, el stă totdeauna pe prispă. Acolo îşi bea cafeaua în fiecare dimineaţă, tot acolo mănâncă, ţinând în braţe farfuria, de pe prispă urmăreşte uneori meciurile de…
– La mulți ani, Laika!, îl aud pe Tati Adi spunându-mi. Nu mi-a mai zis „Bună dimi”, așa cum face de obicei la fiecare început de zi. Chestia asta cu „La mulți ani” am mai auzit-o o dată, acum vreo patru luni, dar era una generală. Era ceva legat de „Revelion”. Nici acum nu știu ce e ăla „Revelion”! Dar țin minte că Tati Adi spunea „La mulți ani” la toată lumea. Acum mi-a spus doar mie. Probabil că expresia mea de mirare l-a determinat…
Stau cuminte într-un colțișor din curtea unchiului Bogdan, vecinul nostru de vizavi, cel care are de grijă de mine când Tati Adi nu e acasă. El mă plimbă, îmi dă de mâncare, mă răsfață. Unchiul Bogdan mă lasă să dorm uneori în pat cu el, ceea ce Tati Adi nu prea face! Când eram mică, mică de tot, Tati Adi mă lăsa la unchiul Bogdan, care, atunci când avea treabă prin curtea casei, mă caza într-o magazie. Îmi pusese și o pătură. Pentru că nu…
Am impresia că în privința scrisului pe blog îl moștenesc pe Tati-Adi. Am, ca și el, pauze destul de lungi în ceea ce privește scrisul! Mă iau cu una, cu alta și, la un moment dat, constat că au mai trecut câteva zile fără să scriu. Și nu e frumos, mai ales că, la fel ca și Tati-Adi, chiar am ce povesti! În fiecare zi se întâmplă ceva, pentru că, nu e așa, fiecare zi e specială, cu bune, cu rele, nici nu mai contează.…