Când am intrat la Agronomie în 1987, tata, Dumnezeu să-l odihnească, îi spunea fratelui meu, Edi, deja student la ASE: “Auzi, mă, tu cu ASE-ul tău o să mori de foame! Ăsta micu’ ne scoate din foame pe toţi! Prinde un post la un CAP, nu contează unde, tu îi ţii contabilitatea, iar eu o să cresc porci. O să fie bine”! M-am simţit flatat! Erau ani grei. Frate-miu n-a murit de foame, ba dimpotrivă. Eu? Cine mai avea nevoie de agronomi în anii de…