N-am mai ajuns la Montreal, la Bute

Mi-am dorit enorm să ajung la Montreal, la meciul lui Lucian Bute cu Brian Magee, nord-irlandezul, ăla despre care toată presa română spunea că e irlandez (dar ce mai contează). La un moment dat, o fată de la publicitate, de la noi, mi-a zis că s-ar putea să facă rost de biletul de avion. Reuşisem să pun de-o parte vreo 200 de euro, alţi 300 îi împrumutasem, socotelile erau făcute să zic aşa. N-am primit nici până în ziua de azi un răspuns de la…

Câteva precizări

Unii dintre cititorii mei fideli nu şi-au ascuns îngrijorarea vizavi de tăcerea mea, de aici, de pe blog. N-a fost nimic special. Pur şi simplu, aşa cum am spus şi acum două postări, n-am mai avut chef. N-a fost zi, cred, de la Dumnezeu să nu intru pe blog. De cele mai multe ori aveam idei, subiecte, dar îmi lipsea cheful… Ciudat. A fost o luptă cu mine însumi, cu sentimentele ciudate care m-au încercat în toată această perioadă, cu problemele zilnice. Apropo, fetele sunt…

Dor de blog!

Săptămâna trecută am descoperit beleaua aia de facebook. Mi s-a părut interesant. După doar câteva zile însă mi s-a cam luat. Am navigat ceva pe facebook. Am descoperit câteva persoane despre care nu mai ştiam mare lucru. Însă multe feţe noi. Multe! Şi câte cereri de prietenie, mamă, mamă! Eu aveam altă definiţie a prieteniei până să ajung pe facebook. Aici, pe facebook, prietenie e ceva … nedefinit. Toată lumea e prietenă cu toată lumea. Am impresia că e un concurs cu tema: care are…