Test Drive: Cu Mini Cooper Contryman, din Mexic la Poieni, via “Ilie Oană”

Sincer, îmi era dor de un test drive. Şi asta în condiţiile în care singurele maşini pe care le-am condus în ultima vreme au fost un Mercedes-Benz CLA şi un VW Passat 2.0 TDI Bluemotion, ambele ale unor buni prieteni. Credeam că după “divorţul” de Evz, nimeni din lumea auto nu mă va mai băga în seamă. Nu că înainte m-aş fi bucurat de cine ştie ce trecere printre oamenii din industria auto sau din cea a comercianţilor de automobile. Am mai scris însă despre…

Jurnal de ghetou. Azi, la Eurosport

“Îmi daţi ţuică, îmi daţi vin, nimeni nu ştie că port în mine venin. Daţi-mi o bucată de pâine, un strop de apă şi femeie ce-am iubit odată”. E refrenul ce răsună în aceste clipe în Mexic. Vecinii de la “doi” şi-au pus din nou la treabă Matizul! Am impresia că şi-au luat maşina asta doar ca să asculte muzică. În rest, “micul gigant” stă, mereu curat însă, în parcarea din dreapta blocului. E cald, iar în Mexic lumea a ieşit în stradă. Nu să…

Jurnal de călător prin viaţă. Călare pe Cocoş

“Nea Floriane, cum stăm cu vremea azi?”, îl întreb pe “ştiristul” meu din Mexic. “Nu ştiu ce să zic. Să-i ia dracu’ pe ăştia de la Meteo. De trei zile zice că plouă, dar nimic… Cine ştie”, îmi răspunde nea Florian, care s-a pus pe picioare de la beţia dinainte de Paşte, atunci când a plecat după pâine şi n-a mai venit. Stăm amândoi pe balconaşul de la capătul holului. Îi povestesc despre un reportaj văzut în dimineaţa asta pe TVR 1. Un filmuleţ de…

Maşina de spălat

Zilele trecute, un coleg se plângea că-l dor mâinile. De la spălat i se trăgea! Săracul… Şi, brusc, am făcut apologia maşinii de spălat şi ne-am rugat pentru odihna veşnică a celui care a invitat-o pe cea automată. Nu m-am născut cu maşină de spălat în casă. Pe vremea aia nu existau de niciunele. Maşina de spălat era mama. La alţii poate era altfel, dar la noi aşa era. Îmi aduc aminte că ziua în care mama îşi programa să spele rufele nu era una…

2011 a sosit!

Am petrecut Revelionul alături de părinţi până pe la vreo 13-14 ani. Ne aşezam la masă, primeam musafiri de obicei, rar mergeam noi în altă parte. Lumea se simţea bine la noi. Televizorul era deschis. Printre jocuri şi alte treburi specifice copilăriei, inclusiv prostii (!), urmăream programul de Revelion la televiziunea publică. Era o plăcere. Actori, şi ce actori, cântăreţi, şi ce cântăreţi, dansatorii lui Cornel Patrichi, etc, etc. Apoi la 11:55 intra Ceauşescu. Motiv de caterincă. Iar dimineaţă, la plecare, Periniţa! Pe la jumătatea…