De când nu mai beau tutun şi nici măcar cafea, cred că au trecut două luni de la această decizie bruscă ce mi-a îmbunătăţit calitatea vieţii într-un oarecare procent, dimineţile mele se rezumă doar la revista presei. Şuetele de la capătul holului, alături de nea Florian şi de celelalte vecine fumătoare de pe palierul meu din Mexic, sunt istorie. Vecinii îmi simt lipsa, dar mă admiră şi mă dau exemplu de fiecare dată când mă văd: “Bravo, vecine! Vedeţi ce înseamnă ambiţia? Noi de ce…