Mulţumesc, “Meme” Stoica! De azi, la treabă

Ultima mea experienţă culinară, Spaghetti Bolognese, specialitatea casei în Mexic, a însemnat un mare eşec. Am folosit materie primă ieftină, de la Auchan, pentru prima oară în lunga mea carieră de bucătar. Şi, tot pentru prima oară în viaţa mea, nu le pot mânca. Am dat-o în bară! Dezamăgirea e pe măsură. Am decis însă să păstrez spaghetele la congelator, pentru vremuri mai rele decât cele de acum. Azi, cu puţinii bani pe care îi mai aveam în casă, m-am dus să plătesc cablul şi…

Jurnal de ghetou. Pomeni electorale

Am scris mai devreme ceva legat de apropiatele alegeri, alea, europarlamentarele. Şi mi-am adus aminte de un post pe care îl am de ceva vreme, vorba domnului Alin Paicu, la “şpec”. Materialul a fost scris acum vreo lună, înainte de Paşte. Dar e, cum să zic, de actualitate. … Balconaşul de lângă celula mea, cel destinat aproape în exclusivitate uscării rufelor, e plin. Caut să fac loc stativului meu. Nu reuşesc. “Tanti, ce s-a întâmplat? E sărbătoare mâine?”, o întreb pe Frusina, nevasta lui nea…

Jurnal de ghetou. Primul Paşte în Mexic! Cred că e primul!

E frumos să constaţi că oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu şi de patimile lui Hristos, aşa, din când în când. Chiar dacă e multă impocrizie în astfel de momente, e reconfortant să constaţi că oamenii chiar se apropie de ceva ce, până la urmă, nu e pe înţelesul lor. Nici măcar în imaginaţia lor. Dincolo de cărucioarele pline cu mâncare şi de mitocănia generalizată, rămâne Sărbătoarea în sine. Dau pariu că puţini înţeleg ce înseamnă aceste sărbători. Paşte, Crăciun, doar la astea două mă…

Jurnal de ghetou. 7 martie 2014

Sunt rupt! Nu mă plâng. “Nu mă plâng”. Am ajuns să mă justific astfel în faţa unor ignoranţi. Parcă sunt unul de la “alcoolicii anonimi”… “Am şapte zile de când nu m-am mai plâns”, repet uneori, încercând să-i fac să gândească pe cei care cred că mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Te întreabă unul: “Ce faci?”. Şi îi spui ce faci. Şi vine răspunsul invariabil: “Iar te plângi?”. De ce p…a mea mă mai întrebi “ce fac?”… Doar ca să mă iei la mişto?…