Jurnal de Cățel! Am căsuță!

Stau cuminte într-un colțișor din curtea unchiului Bogdan, vecinul nostru de vizavi, cel care are de grijă de mine când Tati Adi nu e acasă. El mă plimbă, îmi dă de mâncare, mă răsfață. Unchiul Bogdan mă lasă să dorm uneori în pat cu el, ceea ce Tati Adi nu prea face! Când eram mică, mică de tot, Tati Adi mă lăsa la unchiul Bogdan, care, atunci când avea treabă prin curtea casei, mă caza într-o magazie. Îmi pusese și o pătură. Pentru că nu…

Jurnal de Cățel! Despre căldură!

Am impresia că în privința scrisului pe blog îl moștenesc pe Tati-Adi. Am, ca și el, pauze destul de lungi în ceea ce privește scrisul! Mă iau cu una, cu alta și, la un moment dat, constat că au mai trecut câteva zile fără să scriu. Și nu e frumos, mai ales că, la fel ca și Tati-Adi, chiar am ce povesti! În fiecare zi se întâmplă ceva, pentru că, nu e așa, fiecare zi e specială, cu bune, cu rele, nici nu mai contează.…

Jurnal de Cățel! Episodul 2!

Gata! Am revenit! Au trecut câteva zile de la primele însemnări în Jurnalul meu de Cățel. Scriu Cățel cu „C” mare pentru că așa mi-a zis Tati-Adi că e corect. Deși am promis că revin a doua zi după primul episod, n-am putut să mă țin de cuvânt. Tati-Adi nu prea mă lasă să scriu. Zice că treaba asta cu scrisul e una pretențioasă, că scrisul nu e, așa, pentru orice amator, deși tot mai mulți diletanți se cred scriitori. Plus că el stă aproape…

România – Ungaria. Sânmărtene, dar cu psihicul poporului român ce facem?

Meciul dintre naţionalele de jurnalişti sportivi ale României şi Ungariei s-a încheiat. I-am bătut pe confraţii unguri cu 4-2 în “balonul” din apropierea “Arenei Naţionale”, acolo unde peste doar câteva ore naţionala lui Piţurcă va da piept cu Ungaria, într-o confruntare care depăşeşte graniţele unui simplu meci de fotbal. Am apărat tot meciul. Am gafat la un gol, dar apoi m-am revanşat. A ieşit bine. În plus, am fost coleg de echipă, preţ de o oră, cu Miodrag Belodedici, “stranierul” echipei noastre, pe care eu…

Jurnal de ghetou. Doi ani de “exil” în Mexic

E cald în Mexic. Nu însă atât de cald încât să pornesc aerul condiţionat. Nici nu l-am pus în funcţiune anul ăsta. Habar n-am dacă mai merge! Izolaţia de pe conducte s-a făcut praf. În Mexic, “aer condiţionat” avem însă toţi. Deschizi uşa de la intrare şi circulaţia aerului demarează! Îi invidiez pe cei care au fereastra “pe spate”. Îi bate soarele până la prânz şi gata. La mine e jale. Noroc cu vremea asta, care a ţinut parcă cu mine, de fapt cu noi,…

Jurnal de mondial. Lacrimi pentru Spania

Spania – Chile. E primul meci de la Mondialul brazilian pe care îl văd singur, în Mexic. Nu mai am bani nici măcar de-o bere la Pam Pam, aşa că stau acasă. Cu Tommy. Tommy Dobre, care aleargă de nebun prin celulă, cărând între dinţi şiretul unui baschet cu care leg draperia ziua, când bate soarele. Mă mulţumesc cu un vin de Olteniţa, de la prietenul Dan Ionescu. Habar n-am avut că la Olteniţa se poate face un vin atât de bun. Mă uit pe…

Un vis devenit realitate: merg la finala Ligii Campionilor!

În fiecare an, de vreun deceniu încoace, aplic pentru o acreditare la finala Ligii Campionilor. Şi de fiecare dată UEFA mi-o trage! “We regret to inform you that on this occasion your accreditation and media booking requests for UEFA Champions League Final 2014 have not been accepted”. Acesta e mesajul pe care-l primesc an de an. Şi anul acesta a fost la fel. Numai că de data asta mi-am luat inima în dinţi şi le-am răspuns băieţilor de la UEFA. Le-am spus că sunt un…

Jurnal de ghetou. A trecut şi Crăciunul! 29 decembrie 2013

Sincer, mă cam plictisesc. Azi, duminică, 29 decembrie, e ultima zi liberă din 2013. De mâine, “back in business”! Am pregătite câteva materiale, aşa că nu îmi fac mari griji. Ascult Bob Dylan. Am început cu melodie, “Mr. Tambourine Man”, din 1964. Nici măcar nu eram născut! Am aprins o lumânare şi am pornit maşina de spălat. E ultima pe 2013. E linişte în Mexic. Lambada, aşa cum au botezat-o consătenii mei, o ţigancă handicapată de prin împrejurimile Mexicului, caută prin gunoaie. Îşi cară cu mândrie…

Crăciun fericit!

Încă e 25 decembrie, adică Sfânta Zi de Crăciun! Bag mâna în buzunar şi scot pachetul de ţigări. Număr: una, două, trei… şase ţigări. Mă uit la ceas. E abia 9. 9 seara. “Nu-mi ajung până mâine dimineaţă”, îmi zic. 311 nu vine. Nici 101. Stau în staţia de autobuz şi mă uit spre intersecţia Postăvarului cu Nicolae Grigorescu. Nu vine nimic. Chioşcul din staţie e deschis. Aici, de ani buni, se vând ceasuri, de toate felurile, şi cosmetice de doi lei. Mă aplec în…

Tommy Dobre

Mă uitam adineauri peste pozele făcute lui Tommy, Tommy Dobre, motanul nostru, de când el a devenit membru al familiei. Luna asta, pe 14, face un an. Avea doar o lună şi jumătate de viaţă şi 150 de grame în greutate atunci când doamna Anişoara l-a adus acasă. Le reamintesc celor care nu m-au citit la vremea respectivă că Tommy trebuia să ajungă la Miercurea Ciuc. A rămas însă în Sălăjan. Poate a fost norocul lui. Poate al nostru. Nici nu mai contează. Nu îmi…