Mă uit la monitorul de deasupra mea. Sunt vreo trei sau patru în fiecare vagon. Aştept ca reclama să-şi termine numărul ca să văd cu cât aleargă trenul spre Berlin. “200 km/h”, scrie sus, acolo, pe ecran. “Ţi-aş gura ta, Adriane”, îmi zic în gând. Nana, mama lui Christian, care la Hagen m-a dădăcit până la urcarea în tren, îmi spunea că “ICE”-ul ăsta “zboară” cu “300 de km la oră”! Am crezut că mi-a zis doar aşa, ca să mă impresioneze. Simt însă că…