Ma uit la un film: “The day after tomorrow”. Ruleaza pe unul dintre cele 400 de canale pe care le-am descoperit butonind telecomanda. Este genul de film care te readuce cu picioarele pe pamint si care te baga in sedinta. O sedinta cu tine insuti, genul de discutii atit de rare. Dincolo de sf-ul filmului si de suprarealismul sau, ramine lectia de viata. Sau mai bine zis, despre viata. Uneori, atunci cind ne mai gasim timp sa discutam si cu propria constiinta, descoperim adevaratele valori ale cotidianului. Abia atunci realizam micile, maruntele satisfactii pe care de obicei nu le bagam insa in seama pentru ca suntem prea preocupati sa ne plingem soarta. Nationala de fotbal a Elvetiei a ratat, dupa doar doua jocuri, orice sansa de a merge mai departe la Euro. Echipei lui Kobi Kuhn nu i-a mai ramas decit satisfactia unei partide de palmares, cu Portugalia, probabil viitoarea campioana a Europei. In ciuda esecului, in Elvetia nu s-a sinucis nimeni, nu au fost manifestatii de strada si nici nu s-a strigat impotriva guvernului. Locuitorii din Tara Cantoanelor au primit infringerea cu demnitate. Nu au transformat esecul sportiv intr-o drama nationala. Elvetienii au probleme mult mai importante decit fotbalul in sine, ca joc. Prietenul si colegul Andrei Craciun a spus ieri o maxima: « Tati, as prefera sa traiesc in Elvetia, Luxemburg sau in Liechtenstein si sa ma bata toata lumea cu 8-0 si 9-0. Nu m-as fi suparat. Aveam alte satisfactii, mult mai importante decit un nenorocit de meci de fotbal”. Distractia continua la Euro si fara amatoarea echipa a Elvetiei, care si-a jucat corect sansa. Trupa lui Kuhn nu a asteptat ajutor din partea nimanui. Cred ca Elvetia e prima nationala gazda din istorie care nu a primit ajutor din partea arbitrilor. Aceleasi cuvinte am vrut sa le spun si despre Austria, dar penalty-ul dat gazdelor de engelzul Howard Webb in minutul 90+3 al meciului cu Polonia m-a facut sa ma razgindesc.
Oare mai e WEBB cel mai bun arbitru din lume in opinia unor oameni?