Turul Ciclist al României

De o săptămână sunt plecat de acasă. Am fugit în Turul Ciclist al României. Scriu despre această competiţie de 15 ani. E prima oară însă când îmi fac timp să plec, fizic, în Tur. Şi asta în condiţiile în care, după atâţia ani de presă, şeful meu, nu îi dau numele, mi-a spus: “Vrei Turul României? Îţi iei concediu. Nu mă interesează această competiţie…” Am plecat, însă după o discuţie cu redactorul şef, care, culmea  nu a avut nimic de obiectat. Am scris la greu, dar doar pe Online. Îmi place să cred că am dat cel mai bine din toată presa.

În plus, am reuşit fotografia Turului Cilclist al României! A fost noroc, a fost întâmplare, nu mai contează. Adi Dobre a reuşit o fotografie pe care nici în turul Franţei nu ai ocazia să o prinzi foarte uşor.

Zilele viitoare, promit, am să scriu câteva chestii interesante despre acest Tur unic. Am să scriu despre emigrantul Nechita, cel care e la un pas de a câştiga Turul României. Un copil pe care l-am descoperit înaintea celorlalţi jurnalişti, când Andrei era un “nimeni” pentru români.

PS:

1.Era să uit! La Botoşani am avut surpriza să fiu abordat de Cosmin Radu, un  fan al acestui blog! Un tânăr care şi-a rupt câteva minute din timpul său, a doua zi avea probă la bac, pentru a mă cunoaşte!

2. Iată fotografia!!! O fotografie făcută cu un aparat de doi lei, prin parbrizul maşinii!!!

2 thoughts on “Turul Ciclist al României

  1. Aaa, pai inseamna ca sunteti doi prahoveni in caravana media a Turului anul asta.
    Felicitari Adi pentru incapatanarea de a nu abandona un sport minor in Romania.
    Am scris si eu la mine chiar ieri despre Tur. Sper sa castige romanul nostru!
    p.s. am remarcat si schimbarile din aspectul blog-ului, imi plac, arata bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *