Gata, avem şi ţintarul semifinalelor!
5 mai 2015: Juventus Torino – Real Madrid (returul e pe 13 mai)
6 mai 2015: FC Barcelona – FC Bayern (returul e pe 12 mai)
Mulţi plâng pe umărul semifinalei dintre Barcelona şi Bayern spunând că acest meci ar fi trebuit să joace finala de la Berlin.
Şi aduc o grămadă de argumente în acest sens. Sunt cele mai bune echipe, practică cel mai frumos fotbal, se confruntă fosta echipă a lui Pep Guardiola şi actuala, etc, etc.
“Real a avut noroc”, zic alţii. “Le dau şapte blatiştilor de la Juventus”! Când ajungi într-o semifinală de UEFA Champions League nu iei şapte decât dacă ai ajuns din pură întâmplare până aici.
Hazardul nu aduce nicio echipă la porţile marii finale. E muncă, tati. Muncă multă. Şi inspiraţie, şi inteligenţă, şi chltuială, şi … şi multe.
Am aplicat pentru finala din 6 iunie de la Berlin. Şi asta în ciuda faptului că, din perspectivă financiară, teoretic, drumul meu spre marea finală s-a oprit demult, în turul I preliminar!
Dar, ca şi anul trecut, sper să produc marea surpriză, adică să fiu acolo!