O tinara colega, de care, sincer, acum zece ani m-as fi indragostit iremdiabil si fara remuscari (recunosc a m-as fi indragostit si acum, dar datele problemei sunt mult mai complicate!), ma certa astazi ca nu mai scriu pe blog. De parca as fi vreun Nistorescu, ori vreun Andrei Craciun. Marturisesc ca atentia si dojenitul ei adolescentine, de care am parte ori de cite ori dam nas in nas, ma fac sa ma simt bine. Nu important, atentie. Doar bine.
Recunosc faptul ca, in ultima vreme, uit sa scriu. Subiecte am zilnic. Imi propun sa scriu, dar de multe ori renunt in ultimul moment. M-a batut gindul chiar sa inchid acest blog, asa, ca protest fata de tot ceea ce mi se intimpla in ultima vreme. Biciuit de vremurile din ce in ce mai tulburi, haituit de ginduri negre, alergat de fraze fara noima aruncate de indivizi semianalfabeti care ocupa posturi de redactori-sefi adjuncti pe la diverse publicatii, jignit de consistenta recompenselor banesti ale altor calici ai limbii romane, simt nevoia sa ma retrag in universul meu. Simt nevoia sa inventez tehnici de supravietuire intr-o lume in care nici un om normal n-a primit diploma de absolvire. Doar lichelele. Ele care ne otravesc zilnic. Si pe noi si pe copiii nostri si generatiile viitoare. Vorbeam acum doua seri, la un sprit, cu citiva baieti destepti. Unul imi spune: “Tati, se va termina si cu impostorii. Uite, cu manelele lumea a lasat-o mai moale. Vei vedea, generatia care vine nu v-a mai inghiti toate cacaturile astea”. Nu m-a convins. Cind nu exista subiecti, ii inventam. Ieri ma uitam nauc la stiri la un reportaj cu unul “Bercea Mondialul”. Cinci minute, la stiri, cu omul! Si mi-am amintit subit de materialele promotionale cu Monica Iacob Ridzi. “Il stii pe asta? Ca tu ii cunosti pe toti interlopii. Sau, ma rog, macar ai auzit de ei”, m-a abordat, la fel de oripilata, nevasta. “Jur ca n-am auzit in viata mea de el, dar simt ca-l fac astia vedeta in scurt timp. Contra cost, se-ntelege”. “Bercea Mondialul” e un alt produs al posturilor de televiziune pe care eu, Adi Dobre, zis Tati, le-as da in judecata pentru genocit cultural. Si, uite asa, stimata domnisoara, dragi prieteni, uit sa scriu, abandonat intr-o lume in care ma simt singur, inconjurat doar de lazarusi, diaconesti, protevisti, gigisti, care ma ucid incet, dar sigur, cu arme minuscule care nu fac altceva decit sa amplifice supliciul prin care tecem zilnic.