Plouă! Nu ai cum să fii însă supărat pe ăl de sus, după o vară atât de secetoasă. Alţii poate sunt. Eu, ca agronom, ca om care iubeşte pământul şi viaţa la ţară, ştiu ce înseamnă ploaia pentru pământ. Nici nu mai contează că în seara asta am ajuns acasă, în Mexic, ciuciulete, iar pantofii mei cântăreu fiecare câte un kilogram.
Mor pe “ăia de la meteo”, care spun, citez: “azi, vremea va fi deosebit de frumoasă”. Îmi vine să sparg radioul sau televizorul când aud asta. “Ăia de la meteo”! Vorba vine “ăia de la meteo”. Cei care prezintă vremea n-au nicio treabă cu subiectul. Sunt doar nişte goarne ale unor televiziuni sau radiouri, care, printre altele, dau şi ştiri despre vreme.
Ieri am fost pe câmp, la Angheleşti, la Bondari. Am plecat în căutare de ciuperci. Plouase şi, după ploaie, de obicei, ciupercile apar pe câmp.N-am găsit nicio ciupercă, doar crăpături în pământul uscat de soarele verii. Uscat de vremea aia frumoasă, aşa cum îi zic “meteorologii” ăia amatori.
Azi a plouat din nou. Doamne, şi cât de frumos e la ţară când plouă. Știu, mulți m-ar contrazice. De fiecare dată când sunt la ţară şi plouă îmi aduc aminte de “Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. De faza aia cu Mona, care, sătulă de traiul de la oraş, se îndrăgosteşte brusc de inocenţa vieţii de la ţară. Şi vine d-ra Cucu şi-i spune: “Dumneata ştii cum e aici când plouă?”.
Mie îmi place la ţară mai ales când plouă. Pentru că ploaia înseamnă belşug. Înseamnă investiţie pentru viitor.
Azi la Angheleşti a căzut şi curentul. Un fir s-a rupt, undeva pe câmp. Pentru cât timp oamenii ăia vor sta pe întuneric, numai Dumnezeu ştie. În gară la Angheleşti sunt patru familii. Uitate de lume.
E însă frumos la Angheleşti. Cristian, om care a stat o viaţă la bloc şi care a descoperit viaţa la ţară abia acum câţiva ani, când s-a decis să-şi refacă viaţa alături de Cristina, sau Mitiţa cum îi zicem noi, vara mea, nu s-ar mai întoarce în Bucureşti pentru nimic în lume. Preferă să taie lemne, să stea uneori pe întuneric, să facă zilnic naveta, să muncească în zilele libere până îi sar capacele, să plătească rate la bănci.
Visez ca într-o bună zi, când fetele vor creşte, să mă întorc la ţară, să trăiesc ca Robinson Crusoe, aşa cum scriam într-un post anterior. Să-mi fac, aşa, o pensiune mică, în care să aduc copii, care să înveţe ce înseamnă viaţa la ţară. Şi să devin comerciant de zacuscă, ca să ţin trează ideea de viaţă la ţară, aşa cum o ştim noi de mici.
Foarte adevarat ca viata la tara este superioara.
De cand am devenit apicultor si am cumparat o bucata pe preerie pe care am inceput o mica ferma si o livada de orice pom imi doresc parca viata este mai frumoasa. Astept cu nerabdare sa vina weekendul cand merg la “ferma mea” unde intentionat in cabana nu am curent electric chiar daca pt sculele de lucru am generator. Da, avem butelie dar mai mult gatim la foc de lemne, afara ca parca si gustul este altul. Acum lucrez incet tare la un hambar mare ca cele vazute de mine prin filmele western cand eram copil.
Asa ca daca vrei sa devi pomicultor si apicultor bate la usa intr-o zi.
am cumparat un teren la munte pe ruta transfagarasan, am cautat mult terenul asta,nu vroiam in buza stufului,adica pe langa bucuresti dar nici in buza stufului (local vorbind),am vrut ceva mai retras unde sa nu ma deranjeze nimeni,sa nu construiasca nimeni langa geamul meu ,da ,am reusit sa gasesc asa ceva ,unde vad valea argesului de sus,unde tot de acolo vad ploaia,ninsoarea soarele si negura muntilor si unde intentionez sa construiesc o casa ptr viitor,inca nu am inbatranit,am 42 ani dar sunt sictirit de viata de urbanoid asa cum spunea un profesor, nu vreau asfalt vreau un drum de piatra,vreau natura,vreau bun simt,oamenii aici nu te cunosc dar iti da buna ziua,si ce e mai important copiii iti da buna ziua,asta e mare lucru frati urbanoizi